Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a aprobat prin ordin, Metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, respectiv Metodologia-cadru privind asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învățământ în învățământul preuniversitar. Cele două ordine urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.
Începând cu data publicării în Monitorul Oficial a ordinului ce reglementează utilizarea auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, timp de 10 zile vor fi depuse la Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), în format electronic, propunerile de auxiliare didactice.
După această perioadă, în termen de 30-60 de zile, comisiile de evaluare și avizare vor stabili ce auxiliare didactice îndeplinesc criteriile de conformitate prevăzute de metodologie, conform unei proceduri ce va fi disponibilă pe site-ul CNEE. Lista auxiliarelor didactice (aprobate prin ordin al ministrului sau avizate prin decizia secretarului de stat cu atribuții în domeniu) va fi publicată, de asemenea, pe site-ul CNEE. Din acel moment, acestea vor putea fi utilizate în unitățile de învățământ preuniversitar.
În același context, vă informăm că în Monitorul Oficial nr. 762/25 septembrie 2017 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 683/21.09.2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.401/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Evaluare și Examinare. Prin acest act normativ adoptat de Executiv, Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) a primit atribuții în domeniul avizării/evaluării auxiliarelor didactice.