Tudorel Toader: Până luni redactăm draftul sesizării ce urmează să fie trimisă CCR

Ministrul Tudorel Toader a anunțat că până luni Ministerul Justiției va redacta draftul pentru sesizarea ce urmează să fie transmisă Curții Constituționale a României pentru a se stabili dacă procurorii pot ancheta hotărâri de Guvern.

„Draftul proiectului la nivelul Ministerului Justiției va fi gata în câteva zile. Astăzi este joi, probabil până luni este gata. (…) Este de competența Guvernului, a primului-ministru, să trimită sesizarea la Curtea Constituțională”, a spus joi Toader, la MJ.

Tudorel Toader a explicat faptul că inițiativa sesizării Curții Constituționale nu a pornit de la Ministerul Justiției, ci de la Guvern.

„Inițiativa redactării acțiunii de sesizare a Curții Constituționale a pornit din Guvern și nu de la Ministerul Justiției, nu de la ministrul Justiției. În al doilea rând, am citit și eu în presa scrisă o afirmație absolut incorectă, o afirmație care nu îmi aparține, în sensul în care s-ar fi solicitat considerarea hotărârilor de Guvern ca și ordonanțele de urgență, ca și legile. Este imposibilă o astfel de afirmație, pentru că au un regim juridic diferit, au efecte diferite, au emitenți diferiți. Nu știu cine a făcut afirmația, dar vă asigur că afirmația este absolut incorectă”, a adăugat ministrul Justiției.

Tudorel Toader a arătat că judecătorii de la CCR trebuie să decidă dacă procurorii pot ancheta oportunitatea, împrejurările și circumstanțele emiterii hotărârilor de Guvern.

„În mod evident, dacă se pune problema unei redactări a unei sesizări în numele Guvernului, fiți de acord că Ministerul Justiției este cel mai abilitat să redacteze o astfel de sesizare, ceea ce vom face începând de azi dimineață și în zilele următoare. În concret despre ce este vorba. În comunicatul DNA se spune că decizia Curții Constituționale din februarie referitoare la Ordonanța 13 este aplicabilă numai pentru ordonanțe și legi, nu pentru hotărâri de Guvern. Enunțul în sine este corect. Principiul este absolut incorect. Prin decizia precedentă, Curtea Constituțională a statuat faptul că procurorii nu pot ancheta oportunitatea, împrejurările și circumstanțele adoptării unei ordonanțe de urgență sau legi, după cum nu pot ancheta constituționalitatea respectivelor acte normative. Ceea ce este corect. Circumstanțele, împrejurările și oportunitatea în aprecierea acestora revine decidentului, Guvern sau Parlament, care însă trebuie să respecte limitele legale, limitele constituționale. (…) Întrebarea este dacă la nivel de ordonanță de urgență sau lege procurorul nu poate ancheta oportunitatea, împrejurările și circumstanțele emiterii acelor acte normative, la hotărâri de Guvern și ordin de ministru procurorul poate să ancheteze oportunitatea, împrejurările și circumstanțele? Asta este întrebarea la care CCR, cel mai probabil, va fi chemată și sesizată să răspundă”, a spus Toader.