Trupa de actori a Ateneului Naţional din Iaşi, în turneu pe litoral

Actorii Ateneului Național din Iași se află în plină stagiune estivală, în cadrul Turneul Național „Unire prin Cultură”, care va ajunge pe litoralul românesc. Structurat în mai multe etape, proiectul este extrem de important pentru Ateneul Național, dar și foarte apreciat de iubitorii de teatru din toate localitățile prin care echipa ieșeană a trecut, în perioada 14 – 18 august, va ajunge în Brăila, Cernavodă, Constanța, Medgidia, Saturn, Mangalia, Babadag, Tecuci, urmând ca între 25 – 31 ale lunii să poposească la Botoșani, Darabani, Fălticeni și București. Piesele la publicul este invitat să participle în perioada 14 – 18 august sunt „Aventuri cu …DL. GOE” și „Dumbrava basmelor muzicale”, spectacole interactive cu mesaje educațional-culturale. Regia la ambele spectacole este semnată de Iulian Ioan Sandu, cel care a pus de asemenea în scenă și îndrăgitele piese de teatru „Peter Pan” și „Alice în Țara Minunilor”. “Evenimentele reprezintă o oportunitate unică pentru copii de a se bucura de teatru sau de spectacole muzicale de operă, special create pentru ei”, afirmă reprezentanţii Ateneului ieşean.  Iașul va fi reprezentat la Cernavodă, în data de 15 august, și cu un moment artistic susținut de Hora Moldovei, coordonator prof. Emilian Păduraru, coregraf Petre Șusu. În cea de-a doua parte a lunii, respectiv, 25 – 31 august, piesele care vor putea fi urmărite sunt: „Aventuri cu … DL GOE”, „Peter Pan”, în regia Iulian Ioan Sandu, „Cenușăreasa”, regia Toma Hogea, „Take, Ianke și Cadîr” în regia lui Ion Sapdaru și „Pijamale” în regia lui Andrei Ciobanu, ultimele trei urmând să fie prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Creație și Interpretare „G. V. Birlic” de la Fălticeni. “Pentru Ateneul Național din Iași, aceste deplasări reprezintă pași importanți în concretizarea obiectivele propuse și lansate în spațiul public în cadrul „Stagiunii celor 100 de ani”, de a juca în toate județele țării și în cel puțin 100 de localități din România. Pe toată perioada turneului, managerul Ateneului ieșean, domnul Andrei Apreotesei, va însoți echipa tehnică și de actori, la fel ca și în celelalte etape, având rolul de a reprezenta nu doar instituția pe care o coordonează, ci Iașul cu toate frumusețile și bogățiile sale. Deplasările vor fi realizate cu sprijinul Companiei de Transport Public Iași, cu cele trei autobuze care formează „Caravana Unirii”, proiect inițiat de Primăria Municipiului Iași în decursul anului 2018”, se precizează într-un comunicat de presă al Ateneului Naţional din Iaşi. (E.M.)

Programul turneului pentru luna august:

– 14 august – Brăila, ora 19.15, „ Aventuri cu DL. GOE”, în Parcul Monument, Festivalul

Internațional de Teatru „Cărăbuș”, Zilele Municipiului Brăila,

– 15 august – Cernavodă, ora 11.00, „Dumbrava basmelor muzicale” – Casa de Cultură, Zilele

Municipiului Cernavodă,

– 15 august – Constanța, ora 19.45, „Aventuri cu DL. GOE” la Delfinariu,

– 16 august – Medgidia, ora 11.00, „Aventuri cu DL. GOE” la Casa de Cultură a Sindicatelor,

– 16 august – Saturn, ora 20.30, „Aventuri cu DL. GOE” la Grădina de Vară,

– 17 august – Mangalia, ora 10.30, „Dumbrava basmelor muzicale” la Casa de Cultură,

– 17 august – Babadag, ora 18.00, „Aventuri cu DL. GOE” la Centrul Cultural „Nicolae-

Bălășescu Nifon”,

– 18 august – Tecuci, ora 11.00, „Aventuri cu DL. GOE” la Sala „Ion Petrovici”,

– 25 august – Botoșani, ora 13.00, „Peter Pan”, la Uvertura Mall,

– 25 august – Darabani, ora 18.00, „Peter Pan”, la Casa de Cultură „Theodor Balș”,

– 26 august – Fălticeni, ora 19.00, „Take, Ianke și Cadîr”, Festivalul Internațional de Creație

și Interpretare „G. V. Birlic”,

– 27 august – Fălticeni, ora 12.00, „Cenușăreasa”, Festivalul Internațional de Creație și

Interpretare „G. V. Birlic”,

– 27 august – Fălticeni, ora 19.00, „Pijamale”, Festivalul Internațional de Creație și

Interpretare „G. V. Birlic”,

– 31 august – București, ora 10.00, „Aventuri cu…DL GOE”, în cadrul proiectului „Teatru în TVR”, Grădina Moliere.