Numărul companiilor ce activează în România, și care se așteaptă la o creștere a profiturilor, a scăzut în ultimele șase luni, de la 21%, în primăvara acestui an, la numai 12% în septembrie, potrivit datelor preliminare ale unui studiu de specialitate prezentat, vineri, de către Elena Badea, managing director al companiei de cercetare Valoria, în cadrul conferinței Business Challenge 2017.
Raportul de toamnă privind evoluția afacerilor în România în 2017 evidențiază, de asemenea, faptul că, la capitolul investiții, diferențele dintre studiul din primăvară și cel din toamnă sunt semnificative.
„Din asta rezultă faptul că firmele ezită să investească pe termen lung. Companiile au un comportament conservator și nu mai au un apetit psihologic să mai pună bani în proiecții pe termen lung în investiții. 28% dintre companii spun nu investițiilor în perioada următoare, față de 10% cât erau consemnate în primăvara acestui an. Industriile au comportamente diferite”, a menționat Badea.
În privința salariilor, studiul arată că 31% dintre companiile chestionate au spus că vor efectua creșteri ale acestora, față de răspunsurile din ediția de primăvară a cercetării, când 41% erau dispuse să majoreze remunerațiile lunare în propriile companii.
Chestionarul a fost realizat de compania de cercetare Valoria Business Solutions, în perioada 28 august — 18 septembrie 2017, pe un eșantion de 308 respondenți, dintre care 27% din rândul companiilor străine.
Conform rezultatelor înregistrate în studiul „Evoluția afacerilor în România în 2017” — ediția de primăvară, 43 din companii se așteptau la creșteri ale cifrei de afaceri între 1%-10% în acest an.
Totodată, 32% dintre firmele chestionate afirmau că rata de creștere a profitului lor urma să se situeze între 1% și 5%, în timp ce 20% dintre companii aveau în plan să-și crească investițiile cu 5%-10%, în comparație cu anul anterior
Antreprenori, manageri de top, investitori sau reprezentanți ai instituțiilor bancare sunt prezenți, vineri, în cadrul evenimentului Business Challenge 2017, ajuns la a IV-a ediție.
Conferința este organizată de BusinessMark, o companie ce oferă servicii integrate B2B.
„Este segmentul startup-urilor, companiilor mici și medii avantajat de contextul socio-economic actual?” sau „Care sunt noile vibrații în materie de business și care sunt ‘creierele’ pregătite să se adapteze noilor trenduri?”, sunt întrebări la care cei prezenți vor răspunde pe durata evenimentului de specialitate.