Aproape 2.500 de metri pătraţi din acoperișul corpului A al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași au fost reparați, iar lucrările au fost deja recepționate în proporție de 35%. Potrivit contractantului lucrărilor, acoperișul va fi reabilitat în totalitate într-un termen mai scurt decât cel prevăzut în contractul inițial – respectiv luna aprilie a anului 2018, singurul factor care ar putea întârzia aceste lucrări fiind vremea defavorabilă. „Ultimele lucrări la acoperișul din tablă al Corpului A s-au făcut cu ocazia sărbătoririi centenarului în anul 1960. Acum un an, în vederea efectuării reparațiilor la acoperiș, au fost contractate servicii de proiectare și obținere a autorizației de construcție, precum și obținerea de avize prevăzute de lege de la instituțiile abilitate. În toamna anului 2016 s-a derulat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de atribuire concurențială a contractului de execuție a lucrărilor, contract câștigat de S.C. IASICON S.A. Iași pentru suma de 3.781.428 lei (inclusiv TVA). Lucrările efective au început la data de 26.04.2017 și sunt prevăzute a se încheia în termen de 12 luni de la data începerii”, precizează reprezentanţii UAIC Iaşi. Tabla folosită pentru această lucrare este din aliaj de titan – zinc “RHEINZINK”, material avizat de Comisia monumentelor istorice. (E.M.)