Circulatia trenurilor a fost oprita total, luni dimineata, de la ora 7.00, cind toti angajatii feroviari aflati la lucru au intrat in greva generala, participind la protestul declansat acum doua saptamini, de mecanicii de locomotiva si salariatii din depourile CFR.

ANOSR: Și studenții de peste 26 de ani ar trebui să beneficieze de gratuitate la transportul feroviar

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) consideră că și studenții cu vârste de peste 26 de ani trebuie să aibă acces la transport feroviar gratuit.

„ANOSR se declară îngrijorată și uimită de faptul că, în conformitate cu ultimele interpretări ale legislației, oferite de către Ministerul Educației Naționale, studenții cu vârsta de peste 26 de ani nu mai pot beneficia, începând cu anul universitar 2017 — 2018, de gratuitatea la transportul feroviar intern. Solicităm, prin urmare, atât Guvernului României, cât și Parlamentului, să modifice cadrul legislativ, astfel încât să nu mai există niciun dubiu cu privire la acest drept. (…) Punctul de vedere al Direcției Generale Juridice, emis în urma sesizării anumitor universități, a condus la situația în care, în anumite instituții de învățământ superior, legitimațiile de călătorie au fost oprite de la a mai fi distribuite studenților de peste 26 de ani, chiar dacă există în continuare un număr semnificativ de universități care au respectat legea și au aplicat aceste prevederi”, susține ANOSR, într-un comunicat transmis luni presei.

Reprezentanții ANOSR afirmă că au solicitat și au obținut o serie de întrevederi, inclusiv cu Direcția Generală Juridică din cadrul Ministerului Educației, însă rezultatele întâlnirilor „nu au fost unele pozitive”.

„MEN consideră că această situație poate fi rezolvată doar prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, respectiv prin modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 printr-o inițiativă parlamentară. Deși suntem de acord că ar fi în avantajul tuturor părților o clarificare a cadrului legislativ, opinăm că și în prezent studenții ar trebui să beneficieze de gratuitate la transportul feroviar intern, chiar dacă au împlinit vârsta de 26 de ani”, se subliniază în comunicat.

Totodată, membrii ANOSR consideră că Guvernul și Parlamentul au datoria de a soluționa această problemă.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România anunță că va continua să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca toți studenții, indiferent de vârstă, să poată beneficia de gratuitatea la transportul feroviar intern.

AGERPRES/