Theresa May dorește o relație ‘unică și ambițioasă’ cu UE care să nu se raporteze la vreun model existent

Premierul britanic, Theresa May, a susținut luni într-un discurs în Camera Comunelor că viitoarea relație a țării sale cu UE după Brexit trebuie să fie ‘unică și ambițioasă’, adică să nu se bazeze pe modele de cooperare deja existente între blocul comunitar și alte state, cum ar fi de exemplu cele cu Elveția sau Norvegia sau modelul acordului de liber schimb UE-Canada, relatează agenția EFE.

Ea a respins în acest context ideea ca Marea Britanie să facă parte din Spațiul Economic European, întrucât în opinia sa aceasta ar presupune ‘adoptarea automată și integrală a noilor legi europene’.

Theresa May a insistat de asemenea asupra solicitării deja formulate ca în procesul separării Marii Britanii de UE să fie convenită o perioadă de tranziție de doi ani, dincolo de care să înceapă noua relație între Marea Britanie și UE în baza unui acord definitiv.

Premierul britanic a susținut acest discurs în ziua când a început a cincea rundă de negocieri privind Brexitul, declarațiile ambelor părți fiind din nou marcate de condiționări reciproce care nu au permis să se înregistreze progrese în rundele precedente.

Uniunea Europeană refuză să discute despre un viitor acord comercial sau despre o perioadă de tranziție înainte să fie stabilite condițiile separării Marii Britanii de UE, în special ‘factura’ Brexitului, drepturile cetățenilor comunitari în Marea Britanie și situația frontierei dintre Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord, Londra insistând în schimb că aceste două negocieri trebuie purtate în paralel și acuzând UE că dă dovadă de inflexibilitate.

AGERPRES