Rovana Plumb, invitată la Comisia juridică la ora 17:00. Juriştii dezbat cererea DNA

Fostul ministru al Mediului Rovana Plumb va fi invitat, luni, la ora 17:00, la Comisia juridică, unde va fi audiată în vederea finalizării raportului privind solicitarea DNA de începere a urmării prenale în cazul său, a declarat pentru MEDIAFAX, preşedintele comisie, deputatul PSD Eugen Nicolicea.

„Fostul ministru al Mediului Rovana Plumb va fi invitat, luni, la ora 17:00, la Comisia juridică”, în vederea dezbaterii solicitării justiţiei privind începerea urmăririi penale în său, a declarat preşedintele Comisiei juridicea Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Eugen Nicolicea, la solicitarea MEDIAFAX.

Eugen Nicolicea a precizat, joi, că va solicita parchetului să pună la dispoziţie documente care au fost cerute de avocatul Rovanei Plumb cu privire la dosarul deschis.

„Din partea doamnei Rovana Plumb, prin avocat, a fost depusă o solicitare, o să aveţi acces la ea, prin avocat, ne-a învederat faptul că de la dosarul cauzei lipsesc mai multe declaraţii despre care s-ar putea crede că există, spre exemplu, declaraţia dată de Lucia Varga, fost ministru delegat, semnatar al notei de fundamentare alături de doamna Rovana Plumb, procesul verbal, mai multe declaraţii, memorii ce aparţin doamnei ministru Shaidehh şi consideră că acestea sunt utile cauzei ţinând cont de următoarea chestiune: doamna Rovana Plumb este acuzată că este complice la o faptă făcută de doamna Sevil Shhaideh. Evident, ca să poţi să fii complice la ceva, trebuie să poţi să discuţi despre fapta principală. Aceasta este motivaţia pentru care avocatul cere lămuriri despre fapta principală. Voi înainta o solicitare către Parchet, dacă Parchetul va binevoi să ne pună la dispoziţie aceste acte, este treaba Parchetului, dacă nu, va trebui să decidem dacă vom aştepta în continuare peste termenul respectiv sau dacă vom decide fără răspuns”, a explicat Nicolicea.

Eugen Nicolicea a mai spus că membrii Comisiei juridice vor încerca să finalize raportul pentru ca acesta să poată fi înscris pe ordinea de zi a plenului de marţi.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca în termen de 11 zile Comisia juridică să depună raportul în cazul solicitării DNA de urmărire penală a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb.

DNA a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează şi pe vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.