Spania: Premierul Rajoy îi cere liderului catalan Carles Puigdemont să ‘acționeze înțelept’

Premierul spaniol Mariano Rajoy a lansat miercuri un apel către liderul executivului catalan Carles Puigdemont de a ‘acționa înțelept’, în contextul în care joi la ora locală 10:00 (08:00 GMT) expiră termenul acordat de Madrid pentru ca regiunea Catalonia să renunțe la demersurile pentru independență, transmite Reuters.

”Îi cer lui Puigdemont să acționeze înțelept, într-o manieră echilibrată, pentru a pune mai presus interesele tuturor cetățenilor”, a declarat Rajoy în parlamentul de la Madrid.

În urmă cu două zile, vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria a anunțat că guvernul de la Madrid va prelua controlul asupra Cataloniei și o va conduce direct dacă liderul executivului catalan nu va renunța oficial, până joi la ora locală 10:00 (08:00 GMT), la demersurile privind independența regiunii.

Executivul de la Madrid l-a acuzat pe Puigdemont că întreține ‘confuzia’ prin refuzul său de a preciza clar dacă săptămâna trecută a declarat sau nu independența Cataloniei. Într-o scrisoare adresată premierului spaniol Mariano Rajoy și făcută publică de mass-media din Catalonia luni dimineață, Carles Puigdemont nu a răspuns direct la întrebare și a susținut în schimb că cei doi lideri trebuie să aibă o întrevedere cât mai rapid posibil, exprimându-și în acest sens dorința de a ‘suspenda’ pentru două luni mandatul încredințat de catalani pentru proclamarea independenței.

Mariano Rajoy dăduse un ultimatum ca până luni la orele locale 10:00 (08:00 GMT) Puigdemont să-și clarifice poziția și până joi să-și schimbe poziția dacă va insista asupra secesiunii, precizând că Madridul va suspenda autonomia Cataloniei dacă aceasta va alege independența. Rajoy declarase că liderul catalan ar trebui să răspundă cu ‘da’ sau ‘nu’ la solicitarea oficială a Madridului și că orice răspuns ambiguu va fi considerat o confirmare a faptului că a fost făcută o declarație de independență, deschizând astfel calea pentru ca executivul spaniol să preia controlul asupra regiunii și să o conducă direct.

La 1 octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut loc un referendum de autodeterminare. Potrivit datelor guvernului catalan, care nu au putut fi verificate în lipsa unei comisii electorale independente, 90% dintre cei care au votat au spus „da” independenței Cataloniei, însă rata prezenței la vot a fost de numai 43%.

AGERPRES