Iohannis: Fondurile destinate Armatei să fie folosite în mod eficient

Președintele Klaus Iohannis a subliniat miercuri că este esențial să se asigure dotarea și înzestrarea Armatei și a atras atenția că fondurile destinate acestui domeniu trebuie să fie folosite în mod eficient.

„Este esențial să se asigure dotarea și înzestrarea necesare atingerii standardelor care caracterizează o armată modernă și puternică. În baza acordului pe care l-am propus la începutul mandatului meu de președinte și care a fost încheiat între liderii partidelor politice din România pentru prima dată după 1989, are alocați 2% din PIB pentru cheltuieli militare începând chiar cu acest an. Aproape 35% din acest buget reprezintă fonduri destinate achiziționării de echipamente majore. Am creat, așadar, premisele ca acest nivel de finanțare să se mențină pe o perspectivă de cel puțin 10 ani. Astfel, procesul de planificare strategică se poate baza pe un minimum de predictibilitate. Atrag, însă, atenția că aceste fonduri trebuie folosite în cel mai eficient mod, iar Guvernul, conducerea Ministerului Apărării Naționale și conducerea Armatei României au obligația de a-și asuma cu toată seriozitatea această responsabilitate”, a declarat șeful statului la ceremonia militară care s-a desfășurat în Parcul Carol cu ocazia Zilei Armatei României.

El a susținut și că în prezent „privim mai încrezători spre viitor” ca urmare a statutului legitim al României în cadrul NATO și al UE și a solidității Parteneriatului strategic cu SUA, pe care l-a catalogat „valoros, eficient și pragmatic”.
„Toate acestea ne conferă stabilitatea și securitatea necesare într-un mediu internațional complex, dinamic, cu provocări și amenințări multiple și de foarte multe ori impredictibile. Tocmai de aceea subliniez din nou necesitatea creării unei stări de echilibru între componenta de prevenire și anticipare, pe de-o parte, și mecanismele de combatere a riscurilor și amenințărilor, pe de altă parte. Este, așadar, cu atât mai important ca Armata României să aibă o coordonare optimă, iar militarii săi să atingă un nivel din ce în ce mai crescut de profesionalizare”, a adăugat Iohannis.

Șeful statului a arătat că luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz și făurirea României Mari reprezintă repere simbolice ale istoriei.
„Sărbătorim Ziua Armatei României într-un an cu o semnificație specială: împlinirea unui secol de la eroicele lupte de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917, un moment de referință al Primului Război Mondial, care a demonstrat determinarea și puterea de sacrificiu a Armatei Române. În același timp, ne mai despart doar câteva luni de 2018, când vom celebra Centenarul făuririi României Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și în final a Transilvaniei cu patria mamă. Armata României este indisolubil legată de aceste repere simbolice ale istoriei noastre, prin rolul esențial pe care l-a avut în consolidarea statului român modern și a identității naționale”, a spus Iohannis.

Șeful statului a mai arată că „cei care au purtat și poată haina militară au o contribuție cel puțin la fel de importantă în societate și prin capacitatea de a reprezenta adevărate exemple de devotament, de pricepere și de profesionalism”.

AGERPRES