24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Plânge copilul
cu țipete și icnete
dorind să ne spună ceva
Intraductibilă limbă
intraductibil mesaj
Doar valurile știu
ce e țipătul zilei…
De la păsările apropiatului țărm
când se lasă bucuria
pământului
ca o mână de mamă
pe ecoul îndepărtării…
Atunci copilul tace
ca prin minune
cu toate păsările adunate
în jurul țipătului său.
A atins cu mânuța
pământul de pe penele lor.
Copiii nu mor – îngeri devin
fulgi de suflete cad din ochii lor
Odihna le este săpată direct
în palmele lui Dumnezeu
de unde sunt lăsați
pe locul plin de verdeață
la vremea în care pot fi
Îngeri Păzitori
Atâta timp cât există printre noi
inocența și neprihănirea
copiii nu mor
Au alături de ei Calea Lactee
Steaua Nordului…și celelalte constelații
în locul jucăriilor abandonate
în jurul pătuțului
Copiii nu mor!
În amintirea lor noi suntem
cum și ei sapă adânc
muntele istovitor de sare
lăcrimându-ne suferința arsă
o dată cu viața cea de toate zilele
Atunci am înțeles că exist
și am căutare
Te văd cum tresari
sau vântul să fie tresărirea?
De ce trupul tău este la fel de înălțător
ca zborul pescărușului
speriat de întoarcerea valului de la țărm
încărcat cu toate relele pământului?
Mă întreb astfel…
ca și cum întrebarea
ar ține închis răspunsul
(cum altădată
cei care știau să răspundă
populau închisorile lumii)
Am plecat de la observația
”te văd cum tresari!”
(între timp vântul nu mai bate
nici măcar
nu mai este o adiere de vânt)
Te văd cum tresari
ridicându-te spre mine
și atunci am înțeles
că exist și am căutare
chiar dacă tu mi-ai cerut
o gură de apă
pe o insulă de piatră
fără a fi fost
măcar un deșert
să fiu și eu
mai apoi
ținut minte.
ADI CRISTI
