Cutremur de 4,2 grade pe scara Richter, produs sâmbătă după-amiaza în județul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter a avut loc sâmbătă după-amiaza, la ora 16:56, în județul Buzău, la adâncimea de 113,6 kilometri, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

 

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (16 km), Covasna (42 km), Întorsura Buzăului (45 km), Mizil (52 km), Vălenii de Munte (53 km).

Luna aceasta, în România au mai avut loc 6 cutremure cu magnitudinea de peste 3 grade pe Richter.

Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17:08, și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimțit și la București.

Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, și celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20.

AGERPRES