Breaking News

În Republica Moldova va fi interzisă incinerarea deşeurilor

În Republica Moldova va fi permisă incinerarea deșeurilor începând cu luna decembrie a acestui an, anunţă publicaţia MoldNova. În prezent, Legea privind deșeurile interzice incinerarea și coincinerarea deșeurilor de orice proveniență, cu excepția celor rezultate din activitatea medicală. Însă nici pentru acestea din urmă nu există niște norme privind distrugerea lor. Legea a fost modificată, iar din decembrie 2017, autoritățile permit agenților economici să incinereze deșeurile rezultate în urma activității lor, însă nu au elaborat încă un regulament care să descrie condițiile în care se realizează acest proces de eliminare a resturilor. Chiar dacă incinerarea deșeurilor a fost interzisă până acum, autoritățile recunosc că legea nu era respectată, iar agenții economici obișnuiau să scape de deșeuri anume dându-le foc. „Proiectul de lege propus spre modificare intră în vigoare în decembrie 2017. Am dat start acestor modificări pentru că la moment legislația Republicii Moldova nu prevede cerințe față de incinerare și coincinerare, iar potrivit articolul 17 incinerarea este interzisă, cu excepția deșeurilor medicale. O dată cu intrarea în vigoare a acestor modificări, vor fi elaborate niște reglementări privind procesul de incinerare”, a declarat Svetlana Bolocan, șefa Direcției politici de management a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.