Conferințele UMF Iași – Istoria transplantului în România. Invitat special: academicianul Irinel Popescu

Începând din această toamnă, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iași va fi gazda unor manifestări științifico-culturale speciale, intitulate Conferințele Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.  Primul eveniment – intitulat „Istoria transplantului în România”, va avea loc miercuri, 8 noiembrie, de la ora 13.00, în Aula George Emil Palade. Invitat special: academician Irinel Popescu, președintele Academiei de Științe Medicale, al Romtransplant și al Asociației Europene de Chirurgie (European Surgical Association – ESA). Participă: prof.univ.dr. Vladislav Brașoveanu, prof.univ.dr. Cristian Lupașcu, prof.univ.dr.Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, prof.univ. dr. Cristian Dragomir și prof.univ.dr. Eugen Târcoveanu. Moderatorul întâlnirii este dr. Richard Constantinescu. Evenimentul este deschis studenților, cadrelor didactice ale UMF Iași, medicilor, precum şi tuturor persoanelor interesate de acest subiect. Invitatul special al conferinței, prof. univ. dr.Irinel Popescu, este şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“, de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, președintele Academiei de Științe Medicale și al Romtransplant și, începând din acest an, președinte al Asociației Europene de Chirurgie (European Surgical Association – ESA). Prof. univ. dr.Irinel Popescu a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România, iar acesta a trecut de la etapa de pionierat la stadiul de procedeu de rutină, începând din aprilie 2000 (când a avut loc primul transplant hepatic cu supraviețuirea bolnavului). A efectuat primul transplant combinat de ficat și pancreas, primul transplant combinat de ficat și insule pancreatice și primele transplante de celule stem pentru afecțiuni ale ficatului. A organizat prelevări multiorgane la nivel național, a coordonat alocarea organelor, a stabilit parteneriate internaționale. Toate aceste eforturi s-au finalizat prin înființarea Agenției Naționale de Transplant în anul 2005, alegerea ca președinte al Consiliului Știintific al Agenției semnificând recunoașterea contribuției la înființarea unui program național de transplant de organe și ţesuturi în Romania. Din anul 2006, acest program a fost acceptat şi finanțat oficial de către Ministerul Sănătații. A introdus chirurgia robotică în România, efectuând prima operație robotică din țara noastră. A creat un program complex de chirurgie oncologică digestivă, pe baza căreia a dezvoltat cercetarea translațională oncologică, înființând prima bancă de tumori din România. Prof.univ.dr. Vlad Brașoveanu este șeful Secției de Transplant Hepatic din cadrul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“. Dr. Brașoveanu a început sa lucreze cu prof. Irinel Popescu din 1996, fiind unul dintre primii săi elevi. Programul de transplant din Republica Moldova este înfiinţat de dr. Vlad Braşoveanu cu ajutorul prof. Irinel Popescu.  Prof.univ.dr.Cristian Lupașcu este coordonatorul Centrului de Transplant Hepatic Iași. (E.M.)