Breaking News

Daea: România are peste 36.000 tone de lână; anul viitor întreaga lână din România va fi valorificată

România are peste 36.000 tone de lână, care este doar parțial valorificată, la un preț mic, iar acest lucru îi determină pe crescătorii de ovine să renunțe la această resursă, însă din 2018 întreaga lână va fi valorificată, a declarat, marți, ministrul Agriculturii, Petre Daea, în Comisiile reunite de Agricultură din Parlament.

„România are peste 36.000 tone de lână, care, după cum bine știți, este doar parțial valorificată, la un preț mic, care îi determină pe crescătorii de ovine să renunțe la acest produs, să îl abandoneze pe câmp, lucru care nu s-a întâmplat cu câțiva zeci de ani în urmă. Din nefericire, această practică datează de câțiva ani în România și ea nu mai poate continua. Noi zicem că am oprit acest mod de abordare, am pus stavilă unei risipe de resurse extraordinare și de câștig pentru crescătorii de ovine. Am instituit un program printr-o Hotărâre de Guvern ca să acordăm o sumă pentru fiecare kilogram de lână valorificată. Am avut reacții foarte bune. Avem 32.000 de crescători care s-au înscris în aceste program. Cunoaștem la această dată ceea ce nu era posbil de cunoscut până acum: câtă lână există, ce calitate are, de la ce rase vine și în ce zonă se află această cantitate de lână valoroasă care trebuie valorificată în România”, a precizat Daea.

Acesta a precizat că deja a fost deschis un prim centru pentru preluarea lânii din județul Bistrița-Năsăud, iar până la finele anului vor mai fi deschise și altele, astfel încât în 2018 întreaga lână din România să fie valorificată.

„Primul centru a fost făcut la Sângeorz Băi (…), unde s-au făcut deja și contracte de valorificare pe 1.500 de tone, dar vor mai fi câteva până la sfârșitul anului. Anul viitor întreaga lână din România va fi valorificată. Avem și alte programe pe care le vom prezenta la timpul potrivit”, a subliniat șeful MADR.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii a atras până în prezent 32.000 de beneficiari pentru o cantitate totală de lână de 22.200 tone.

Ajutorul constă în acordarea unui sprijin de 1 leu pe kilogramul de lână comercializată către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii.

Schema de ajutor de minimis are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii prevăzute pe anul 2018.

Potrivit MADR, valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017).

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică.

De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploatație de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Derularea sprijinului se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București.

AGERPRES