MERCENARII ȘI SINDICALIȘTII

La noi, în România post-decembristă, s-a demonstrat că cele mai stabile instituții sunt sindicatele, chiar dacă, nu trebuie să uităm, au suportat și ele tot felul de comasări, federalizări. Dacă ar fi să analizăm această stabilitate prin prisma longevității în funcția de lider a acelorași persoane, ne-am întâlni cu acea mentalitate comunistă, prin care un astfel de loc de muncă te putea ajuta să ieși la pensie de pe același scaun pe care te-ai așezat cu 30 de ani în urmă. Este bine, este rău? Cu siguranță că bine nu este, chiar și numai pentru că salariații români nu se pot minții că au beneficiat de munca sindicală în folosul vieții de zi cu zi, chiar dacă evoluția societății i-a favorizat și pe ei, așa cum de fapt ne-a favorizat pe toți cei care încă mai privim în urmă ca la Soare, așteptând să ni se întâmple ceva bun. Relația dintre acești ”lideri antici de sindicat” și clasa politică a fost una de compromis, asigurând chiar ”evadarea” unor reprezentanți ai clasei muncitoare în spațiul politic, de-a lungul celor 27 de ani de democrație reprezentativă. Fără doar și poate aluatul din care au fost plămădiți acești reprezentanți ai salariaților este unul comun, diferă doar ingredientele obrăzniciei, ale nepăsării, dar și ale curajului de a le spune în față ceea ce cred ei că trebuie spus, chiar dacă aceste lucruri nu sunt adevăratele priorități ale celor pe care, chipurile, îi reprezintă. Dacă acum 15 ani sindicaliștii erau suverani peste piețele publice ale orașelor țării, ei fiind singurii care strigau: ”Jos Guvernul!, astăzi se văd obligați să recunoască marea pierdere a acestui spațiu în favoarea ”societății civile”, a oamenilor simpli care au ieșit din case cu copii de țâță, cu câine și bunici, evident mânați în luptă de cu totul alte structuri decât cele sindicale. Dacă ar trebui să calculăm frecvența cu care ”civilii” ocup piețele publice în comparație cu mitingurile asumate de confederațiile sindicale vom constata că ”galeriile” ridiculizează la maxim munca sindicală, cel puțin la nivelul întâlnirilor de pe carosabilul orașelor, evident fără autorizație, dar care beneficiază de asistența grijulie a jandarmilor. Aici trebui făcută o mențiune. Dacă cumva în stradă se adună mai puțin de o sută de gură cască, jandarmii se trezesc instantaneu la realitate aplicând legea împotriva celor care tulbură liniștea publică, fără a avea o autorizație care să le permită adunarea. Dacă sunt peste o mie aceeași jandarmi le asigură protecția să nu se încaiere, să fie liniște sau gălăgie, dar fără atacuri sub centură. Fiecare este lăsat să strige ce-i doresc neuronii, având grijă ca strada să nu se inflameze, să nu se ajungă la fapte reprobabile.

Piețele publice s-au obrăznicit atunci când adunările nu sunt asumate de confederațiile sindicatelor și sunt lăsate la îndemâna ”civililor”, cei care au parcă o misiune secretă. Dacă dimineața se semnează un act în Palatul Victoria, seara ies în stradă cu miile din trimișii altora pentru a face imposibilă aplicarea acestor documente care ar incomoda pe unii sau pe alții. S-a ajuns să se guverneze țara sub această presiune a celor interesați să câștige fără a respecta regula de aur a comerțului: Câștig, pierd, negustor mă numesc. Or ei, cei care ajung să aibă reprezentanți în stradă, doresc doar să câștige! Nu putem să nu observăm că, în ultimii ani, strada s-a aglomerat, nu la nivelul participanților la trafic, cât mai ales la nivelul celor care își revendică un loc în piețele publice ale orașelor, fie că vorbim despre ”statul paralel”, despre ”derapajele din justiție” sau despre lupta politică dusă doar cu mâinile altora nu doar a politicienilor. Mai mult, în această gâlceavă se mai amestecă și țările străine care au mari interese în spațiul mioritic, lăsându-și ambasadorii să devină la rândul lor mai obraznici, mai impertinenți, mai impulsivi decât i-ar lăsa codul diplomatic, universal valabil.

Legile justiției și ”revoluția fiscală” au inflamat de data aceasta cele două componente ale străzii, mercenarii și sindicaliștii, fără ca aceștia ”să adune într-un singur glas”, chiar și numai pentru că interesele de apărat sunt cu totul altele.  Ceva mai coerenți s-au dovedit a fi reprezentanții salariaților, care nu au manifestat împotriva convingerilor lor, doar pentru că cineva le-ar fi spus să facă așa ceva, ci pur și simplu au mai scos un pion de pe tablă în vederea transformării acestuia în regină, încercând să arunce pe tabla de șah teme credibile, îngrijorătoare care să-i oblige pe guvernanți la câteva corecții sau descoperiri de noi surse de finanțare.

„Statul își retrage de la 1 ianuarie finanțarea pe care astăzi, prin Codul Fiscal, o oferă pentru milioane de cetățeni, milioane de pensionari cu pensii mici, șomeri, pentru asistați social. Odată cu abrogarea art. 153, toată finanțarea sistemului public de sănătate va cădea în spatele celor puțin peste 5 milioane de salariați, iar din acest sistem vor trebui plătite servicii de sănătate pentru toată populația României. Statul șmecher se retrage”, a declarat liderul BNS, Dumitru Costin, prezent la protest.

El a subliniat că ”tot statul șmecher”, odată cu reducerea de la 16% la 10% a impozitului pe venitul salarial, compromite definitiv autonomia locală despre care guvernanții înșiși vorbesc, întrucât nu poate exista autonomie locală ”fără autonomie financiară”.

”Bugetele autorităților locale, care ar trebui să însemne investiții pentru transport și servicii de calitate în România, vor fi afectate dramatic și primarii din toată țara vor trebui să stea cu mâna întinsă la puterea politică”, a spus Costin.

Potrivit acestuia, categorii de angajați din România vor avea de suportat pierderi la salariile lor, afectați urmând să fie și cei din sectorul IT, care generează valoare adăugată, pe care ”în loc să îi ținem aproape de noi, vor avea de suferit”.

Deja suntem pe un teren stabil unde desfășoară deja adevăratele confruntări de idei ne mai fiind nevoie de aplicarea acelor spectaculoase lovituri sub centură. Acestea din urmă sunt așteptate dinspre ”statul paralel”, cel care sare deocamdată ca mingea, până când se va năpusti peste noul lot de victime care îl incomodează.

ADI CRISTI