CE E CÂȘTIGAT, E BUN CÂȘTIGAT!

Tot ce se întâmplă pe scena politică a țării sau în piețele publice ale țării, afectează profund moneda națională, implicit nivelul de trai al românului. Într-o astfel de conjunctură nu este vorba doar despre ceea ce se întâmplă în România, cât mai ales avem cheia care ne garantează că reflexele economiei românești sunt bune, sunt reale, sunt în direcția unor reacții sănătoase pe care trebuie să le aibă orice economie națională bine articulată.

Când se cutremură leul (1 Euro = 4,65 lei) suntem atenționați că măsurile politice care se doresc să se ia sau reacția liderilor, de care depind pașii propuși să fie făcuți, sunt spectaculoase, în sensul prinderii țării pe picior greșit, inflamând piața publică, intervenind în comportamentul Băncii Naționale cu acel efect al pasului înapoi, prudenței, care poate fi confundată cu acesta, când de fapt realitatea se confruntă cu o reacție firească a întâmplărilor petrecute pe o piață liberă, care se conduce după regulile cererii și ale ofertei. Sensibilitatea cu care acționează leul în comparație cu euro și dolarul este un senzor greu de ignorat, chiar dacă pe fond nu ar trebui să ne înspăimântăm de aceste trepidații ale cursului valutar.

Evident că panica indusă de posibilitatea nefastă a unor scumpiri catastrofale, care ne-ar putea amenința viața de zi cu zi, menține în priză tensiunea unei țări bulversate, scăpată de sub control, mai ales în zona de contact a liderilor politici care ar trebui să ne asigure necesara stabilitate, coerența actului de guvernare și, mai ales, șansa de a simți ce înseamnă să trăim mai bine decât ne-a fost înainte de a ne culca. Trezirea la români devine una dinte cele mai stinghere procedee de ieșire din vis/coșmar, chiar și numai pentru că prin trezire mai avem șansa de a ne reseta toate opțiunile, de a recunoaște ce înseamnă să luăm viața de la început. Jocul cu dosarele lui Liviu Dragnea, pe fondul unui DNA decredibilizat, seamănă mai mult cu strigătul în deșert a celor care doresc astfel să privească în adâncul pădurilor iluzorii, în căutare de codru des unde Sălașul Negru poate să ne ofere șansa mărețelor și ilustrelor jocuri de culise.

Nu cred sau nu-mi permit să cred că cele cinci capete de acuzare, ce-l aduce din nou pe liderul PSD în postura vinovatului de serviciu al DNA, așa cum nu de mult a fost Elena Udrea (cu trei dosare unul după celălalt, ca un foc automat, în rafale) sunt reale și nu ne aflăm în continuare în același carusel cu care DNA ne-a obișnuit să ne învârtă în ultimii ani. Recent, după ce statul paralel, sistemul, a defectat, Justiția s-a văzut obligată să rejecteze toate dosarele semnate pentru trimiterea în judecată de Laura Codru Kovesi.

Există în societate, la această oră, o nervozitate greu de liniștit, o fundătură fără ieșire, decât, poate, prin regurgitare. Este necesară această eliberare, depresurizare pentru necesara aplatizare a acestor tensiuni, de regulă artificiale, care țin mai mult de superficialitate și mai puțin de lucrurile profunde.

Ușurința cu care încercăm să limpezim stările, identificând mai ales posibilele cauze, ne aruncă în penibil și ridicol, transformându-ne și de această dată în ”specialiști în toate cele ce sunt”. Toți ne pricepem la toate, de la a conduce tramvaiul cu cai la a avionul fantomă cu geometrie variabilă a armatei SUA. Ne credem cunoscători în toate, suntem deciși să  nu ne scape nimic, fără a uita să pozăm în victimele neînțelese ale celor care reușesc să ne descopere primitivismul unor astfel de trăiri. Suntem mult mai aproape de a ne sfâșia între noi, decât sunt fiarele sălbatice în junglă sau chiar în pădurea noastră veche de stejari, fără ca cineva să ne bată pe umăr, să ne atragă atenția că drumul pe care încercăm să mergem ”cu cântec înainte, marș!” este de fapt prăpastia în care ne este dat să ne prăbușim.

Iată de ce nu cred nici în explicațiile lui Liviu Dragnea, dar nici în simulacrul de dosar renăscut și reactivat la vreme când Liviu Dragnea a pus tunurile pe DNA, pe bună dreptate, reușind să scoată la suprafață întreaga încrengătură care a demonstrat una dintre cele mai periculoase încercări de lovituri de stat în care a fost implicată și populația, este adevărat aleasă după natura cardului de salarii al multinaționalelor ce-și desfășoară activitatea pe teritoriu țării noastre, fără a accepta impozitarea profitului, căci așa spunea legea până la Dragnea.

Într-adevăr, se constată pe viu că banul e ochiul dracului, iar dracul e ochiul celor care au acest tip de interes de a nu pierde ceea ce au câștigat până acum, după dictonul: ce e câștigat e bun câștigat!

ADI CRISTI