Preşedintele CCR, Valer Dorneanu:”Cine vrea să adâncească cercetările, să se uite la sesizare şi la decizie şi să o citească cu obiectivitate”

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că cei care doresc să analizeze cu „obiectivitate şi fără părtinire” decizia CEDO privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA vor observa că „nu există nicio critică la adresa Curţii Constituţionale”.

„I-aş ruga pe toţi care vor să analizeze obiectiv decizia CEDO, în raport de Curtea Constituţională, să observe următorul lucru: n-am fost noi atacaţi de doamna Kovesi, nu noi am figurat parte acolo, iar cine citeşte cu obiectivitate şi fără părtinire decizia CEDO să vadă că nu o să găsească nicio critică la adresa deciziei Curţii Constituţionale sau a activităţii Curţii Constituţionale şi o să vadă, în esenţă, că nu decizia Curţii Constituţionale sau o anumită conduită a Curţii Constituţionale a stat la baza deciziei”, a precizat Dorneanu.

Potrivit acestuia, la baza deciziei au stat două articole din Convenţia Drepturilor Omului pe care le-a invocat şi Laura Codruţa Kovesi în sesizare, „care se referă la cu totul altceva”. ”Cine vrea să adâncească cercetările, să se uite la sesizare şi la decizie şi să o citească cu obiectivitate”, a adăugat Dorneanu.

Laura Codruţa Kovesi a câştigat marţi, la CEDO, procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), informează un comunicat de presă al instituţiei cu sediul la Strasbourg.

Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin revocarea acesteia din funcţie înainte de încheierea mandatului.

Conform deciziei CEDO, Kovesi nu a avut niciun mijloc de a ataca în justiţie revocarea sa, deoarece o astfel de procedură nu ar fi permis examinarea decât a formei decretului prezidenţial de revocare, şi nu a revendicărilor sale de fond, conform cărora ea a fost revocată pentru că a criticat reforma legislativă în materie de corupţie.

Totodată, Curtea a stabilit că dreptul la libertatea de expresie al fostului procuror-şef al DNA a fost încălcat pe motiv că ea a fost revocată din cauza criticilor pe care le-a făcut în exercitarea funcţiilor sale pe un subiect de interes public. AGERPRES