Ciclonul „Olaf” nu mai ajunge în România. Locul său va fi luat de „Peter”

Vremea va fi închisă în acest sfârşit de săptămână, cu maxime cuprinse între 4 şi 13 grade Celsius, iar Ciclonul „Olaf” care ar fi trebuit să ajungă în România în cursul zilei de sâmbătă s-a stins şi un alt Ciclon, denumit „Peter”, îl va înlocui, potrivit meteorologilor ANM. „Vremea va fi, în general, închisă în toată ţara. Maximele vor fi cuprinse între 4 si 13 grade. Cel mai frig va fi in Moldova, unde vom avea 4, 5 grade. În Bucureşti vom avea 6,7 grade, cerul va fi noros şi temporar o să fie ploaie. Ploi vor fi şi în restul ţării, ceva mai multe în partea din sud-vest şi sud, dar sunt ploi slabe. Numai în partea înaltă de munte avem şi lapoviţă şi ninsori. Pe crestele Carpaţilor Meridionali, de exemplu, sau în nordul Orientalilor – la înălţimi mari, peste 1.800 de metri”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu Dinu Mărăşoiu, din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Conform sursei citate, vremea este normală pentru luna noiembrie. Referitor la Ciclonul „Olaf”, care fi trebuit să ajungă în România în cursul zilei de sâmbătă, din zona scandinavă, acesta s-a stins şi va fi înlocuit cu Ciclonul „Peter”. „Ciclonul Olaf a evoluat în nordul extrem al Europei, unde s-a şi stins, a murit acolo. A fost un ciclon care s-a dezvoltat în Atlanticul de Nord. Totuşi, prin zonele pe unde a trecut s-a format un alt ciclon, care este în Polonia şi ale cărui extremităţi se vor extinde şi în Europa Centrală şi vor ajunge şi în ţara noastră cu precipitaţii în noapte de sambătă, la munte, sub formă de lapoviţă şi ninsoare iar în parte de nord, în zonele deluroase, pot apărea şi acolo câteva ninsorile”, a precizat, pentru Mediafax, director executiv la Administraţia Naţională de Meteorologie, Florinela Georgescu. În spatele acestui front intră, de săptămâna viitoare, un alt front atmosferic, mai rece, cu temperaturi negative pe parcursul câtorva nopţi, menţionează sursa citată.