Breaking News

Anul viitor, Ministerul Educaţiei va avea cel mai mare buget din ultimii zece ani

În 2018, învățământul va avea cel mai mare buget din ultimii zece ani, a dat asigurări Ministrul Educației, Liviu Pop. Totodată, acesta a insistat că vor fi asigurate toate creșterile salariale promise. „Avem un buget maximal, dacă îl pot numi așa. Cel mai mare buget din ultimii 10 ani. Eu cred că e important și pe zona universitară să eficientizăm costurile, să asigurăm toate costurile salariale. Așa cum bine știți, la rectificarea bugetară am alocat o parte din sentințele judecătorești, tot ce înseamnă creștere salarială am acoperit. Rămâne să ne vedem anul viitor cu un buget mult mai consistent și mult mai eficient folosit. În rest, toate lucrurile punctate de Consiliul Național al Rectorilor sunt preluate de Ministerul Educației, și alături de ei vom desfășura toate activitățile în special pe zona universitară”, a declarat Pop, citat de Agerpres. Acesta a susținut că nu poate spune exact care va fi bugetul Educației pe anul viitor, deoarece depinde mult și de proiectele europene pe care ministerul le-a depus. În cel mult trei săptămâni va avea, însă, datele clare. „Urmează să se semneze contractele de finanțare. Mai avem și proiectele mari, biblioteca școlară virtuală, catalogul electronic cu evidența elevilor, internet în toate unitățile școlare. Proiecte care înseamnă încă 100 milioane de euro”, a punctat Ministrul Educației, citat de Agerpres.