Liviu Pop: Manualele pentru clasa a cincea vor fi pe băncile elevilor începând de luni dimineaţă

Manualele de clasa a cincea vor fi în şcoli luni dimineaţă, a declarat la Iaşi, ministrul Educaţiei, Liviu Pop. El a mai spus că editurile care nu au făcut livrările vor fi sancţionate cu 0,5 la sută din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere. Întrebat dacă s-a răzgândit în privinţa manualului unic, ministrul a precizat că manualul de bază va fi pentru fiecare programă şcolară, iar cine vrea poate face auxiliare, care pot fi folosite doar dacă primesc avizele Ministerului Educaţiei. Liviu Pop s-a aflat la Iaşi, pentru a inaugura o şcoală  modernizată în localitatea Păun. El a participat, apoi, la întâlnirea Consiliului Naţional al Rectorilor.