Sheriff Tiraspol, pentru a 16-a oară campioană a Republicii Moldova

Sheriff Tiraspol și-a asigurat cel de-al 16-lea titlu al Republicii Moldova la fotbal, cu o etapă înainte de finalul campionatului. Echipa tiraspoleană a învins-o, duminică, pe urmăritoarea Milsami Orhei, cu 2-0, pe terenul acesteia, transmite IPN. Mijlocașul bielorus Yury Kendysh a marcat ambele goluri în primul sfert de oră. Milsami a avut mai multe ocazii în repriza secundă, dar nu a reușit să întoarcă rezultatul. „Nu a fost un campionat ușor. Suntem fericiți și astăzi vom sărbători, dar de mâine de pregătim de meciul cu Zlin din Liga Europei”, a declarat antrenorul echipei Sheriff, Roberto Bordin. „În pofida problemelor din startul campionatului, am avut un sezon foarte bun. Sunt mândru de băieții mei”, a spus tehnicianul formației Milsami, Veaceslav Rusnac. În celelalte partide ale penultimei etape s-au înregistrat rezultatele: Dacia – Petrocub 0-2, Zaria – Dinamo-Auto 6-0, Zimbru – Spicul 1-1 și Speranța – Sfîntul Gheorghe 0-0. (sursa: IPN)