Grecia estimează că va depăşi ţinta de excedent bugetar în 2017 şi 2018

Grecia se aşteaptă să înregistreze un surplus bugetar peste aşteptări în 2018, acesta urmând să fie al treilea an consecutiv de depăşire a ţintei de surplus bugetar, o evoluţie care ar putea ajuta la relaxarea măsurilor de austeritate impuse populaţiei, a declarat luni, pentru Reuters, un oficial guvernamental. În varianta finală a proiectului de buget pentru 2018, ce urmează să fie trimis marţi Parlamentului, autorităţile de la Atena mizează pe un surplus primar, care exclude serviciul datoriei, cuprins între 2,4% şi 2,5% din PIB pentru acest an, precum şi pe un excedent bugetar de 3,7% din PIB pentru anul viitor, a declarat oficialul guvernamental, sub protecţia anonimatului. Aceste cifre reprezintă o revizuire în sus a estimărilor de surplus bugetar pentru 2017 şi 2018. Conform precedentei versiuni a proiectului de buget prezentată la începutul lunii trecute, autorităţile de la Atena mizau pe surplus bugetar de 2,2% din PIB în 2017 şi pe un excedent de 3,57% din PIB în 2018. De asemenea, oficialul citat de Reuters a dezvăluit că autorităţile elene mizează în acest an pe o creştere economică de 1,6%, mai mică decât avansul de 1,8% preconizat anterior, urmând ca în 2018 economia Greciei să urce cu 2,5%, uşor peste estimările anterioare referitoare la o creştere de 2,4%. Noile estimări sunt ‘în linie cu aşteptările Comisiei Europene’, a precizat oficialul elen. Începând din 2008, Grecia a fost într-o continuă recesiune, exceptând o scurtă perioadă de creştere înregistrată în 2014, iar cele trei acorduri de asistenţă negociate cu creditorii internaţionali au obligat Atena să adopte reforme dureroase care au inclus reduceri de cheltuieli şi majorări de taxe. Economia Greciei este în prezent la un sfert faţă de valoarea înregistrată la începutul recesiunii. În ultimul an, însă, economia Greciei a revenit pe creştere, graţie relansării turismului şi a cererii interne. Potrivit datelor publicate luni de Banca Centrală a Greciei, în primele nouă luni ale anului veniturile din turism au crescut cu 10,3%, până la 12,99 miliarde de euro. (sursa: www.economica.net)