Moţiunea de cenzură depusă de PNL a fost citită în Parlament

Moţiunea de cenzură a liberalilor a fost citită luni după amiază în plenul reunit al Parlamentului, după cum au decis Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Liderul deputaților PNL Raluca Turcan a declarat luni că Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au încălcat Regulamentul ședințelor comune ale Parlamentului, anunțând cu câteva ore înainte momentul citirii moțiunii de cenzură. Cel mai probabil, votul pe moțiune va avea loc săptămâna viitoare. Ședința plenului s-a încheiat după ce Nicolae Bădălău le-a transmis liberalilor: ”A fost o moțiune atât de interesantă, încât ați alungat și semnatarii din sală”. Plenul reunit a dezbătut și cererea lui Florin Iordache, prin care cere ca forul pe care îl conduce, Comisa Specială pentru Legile Justiției, să se pronunțe pe orice proiect legislativ ce intră sub incidența Justiției. Anterior, Raluca Turcan a lansat critici foarte dure la adresa PSD-ALDE, afirmând că aceștia au anunțat cu doar patru ore înainte că se va citi și moțiunea de cenzură.  „După ce au inventat năstrușnicia cu statul paralel, astăzi cei din PSD — ALDE au inventat Parlamentul paralel și, dacă se poate, fără Opoziție. Cu mai puțin de patru ore înainte de ședința de Birou permanent reunit a fost convocat organismul care stabilește ziua și ora citirii moțiunii de cenzură. Cu alte cuvinte, PSD-ALDE au anunțat cu mai puțin de câteva ore înainte că astăzi, la ora 16,00, se va citi moțiunea de cenzură. Nimic nou și nimic suprinzător pentru comportamentul abuziv al PSD. Se confirmă practic încă o dată că se tem de această moțiune de cenzură pentru că acest Guvern a reușit să pună cap în cap toate categoriile de români din societate și că sunt extrem de vulnerabili. De asemenea, se confirmă faptul că PSD și ALDE se comportă în Parlament abuziv și că uzurpă rolul legislativ de dezbatere al Parlamentului”, a declarat Turcan la finalul ședinței Birourilor permanente reunite ale Parlamentului. Ea a adăugat că articolul 92 din Regulamentul comun al Camerei și Senatului precizează că Guvernul este convocat la citirea moțiunii de cenzură cu 24 de ore înainte de acest proces. „Asta înseamnă că, fie Guvernul a fost anunțat de președintele Camerei Deputaților, așa cum prevede Regulamentul, adică Liviu Dragnea, înaintea parlamentarilor, fie nu a fost încă convocat Guvernul, ceea ce înseamnă că la momentul citirii moțiunii de cenzură Guvernul nu va participa sau va veni într-un mod improvizat. Tragem un semnal de alarmă că majoritatea PSD-ALDE astăzi a încălcat pentru a nu știu câta oară Regulamentul. Mai mult, conducerea PSD-ALDE, pentru că această inițiativă a venit de la domnul Tăriceanu, a refuzat să menționeze și să stabilească programul clar pentru votul și dezbaterea moțiunii de cenzură, ceea ce este cu mult mai grav decât faptul că a convocat intempestiv ședința de citire”, a arătat Turcan, potrivit Agerpres.