Codrin Ștefănescu: Vom discuta despre mesajul Departamentului de Stat și vom avea o poziție publică

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a avut, marți dimineața, o discuție cu președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunțând ulterior că urmează să fie exprimată o poziție publică pe tema mesajului transmis de către Departamentul de Stat.

„A fost o întâlnire prietenească. (…) A fost o întâlnire de dimineață, cu președintele aliaților noștri. (…) (Despre mesajul Departamentului de Stat — n.r.) o să discutăm la ora 12,00 și o să avem o poziție publică”, a precizat Ștefănescu, după ce a ieșit din biroul președintelui Senatului.

Codrin Ștefănescu nu a precizat dacă discuția urmează să aibă loc la nivelul PSD sau al coaliției de guvernare.

„Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislație ce ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi independența sistemului judiciar în România”, se arată într-o declarație de presă intitulată „România — propuneri ce afectează independența sistemului judiciar” și care aparține purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat Heather Nauert.

Această legislație, „propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituții judiciare puternice protejate de interferența politică”, a notat purtătorul de cuvânt în declarația publicată luni pe site-ul Departamentului de Stat.

Statele Unite „îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

AGERPRES/