Un moment de reculegere a fost ținut, marți seară, în memoria Regelui Mihai la festivitatea de deschidere a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, desfășurată la Sala Atelier a UNATC.
„Ziua de 5 decembrie va rămâne în istoria acestei nații ca o zi de doliu. Este ziua în care dispare dintre noi unul dintre cel mai important și mai longeviv monarh al Europei și al lumii, Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Majestatea Sa a fost o persoană recunoscută și apreciată de toate curțile regale și imperiale din Europa. (…) După 1990, la sosirea în țară, străzile Bucureștiului au fost neîncăpătoare pentru un milion de oameni veniți să-l întâmpine după ani întregi de exil. Revenind alături de popor, Majestatea Sa a impus eleganța, decența și modestia ca mod simplu de a fi. La invitația rectorului de atunci al UNATC, domnul profesor universitar doctor Florin Zamfirescu, Majestățile Lor, Regele Mihai I și Regina Ana au vizitat universitatea noastră primind diplome de excelență. (…) Pentru a onora memoria imensei personalități care a fost Majestatea Sa Regele Mihai I vă invit să păstrăm un moment de reculegere”, a spus directorul festivalului, conf. univ. dr. Doru Nițescu.
Și rectorul UNATC, Nicolae Mandea, și-a adus aminte de ziua în care Regele Mihai a vizitat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.
„Mărturisesc că sunt încă sub impresia momentului de reculegere de la începutul ceremoniei pentru că mi-am adus aminte de ziua vizitei Regelui Mihai la universitatea noastră și mi-am adus aminte de mulți profesori care au fost în acea zi și care astăzi nu mai sunt, ceea ce vă spun sincer că m-a întristat”, a declarat și Nicolae Mandea.
Regele Mihai a murit, marți, la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.
AGERPRES