Medicii de familie anunţă că îşi vor continua protestul şi nu vor semna actele adiţionale la contractul-cadru cu Casa Naţională de Sănătate, fiind nemulţumiţi de fondurile alocate.
Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Sandra Alexiu Adalgiza, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că mai puţin de jumătate dintre medicii de familie au semnat acte adiţionale cu Casa de Asigurări de Sănătate.
„A început semnarea actelor adiţionale din 27 (n.r. – decembrie). Mai mult de jumătate dintre medicii de familie din ţară în acest moment nu au actele semnate. Noi ne-am programat pacienţii astfel încât să eliberăm practic luna ianuarie în măsura posibilităţilor, chiar prima jumătate complet. În al doilea rând, le-am spus şi ştiu că aceste lucruri le facem împreună, pentru că o mare parte a revendicărilor noastre ţin strict de drepturile pacienţilor şi ce au ei ca interes special şi primar – acela de a nu mai fi plimbaţi pe drumuri din momentul când au nevoie de asistenţa medicală”, spune medicul.
Potrivit acesteia, fiecare cabinet de medicina familiei îşi gestionează activitatea, în aceste condiţii, cum doreşte. Astfel, unele cabinete oferă în această perioadă consultaţii gratuite, altele percep sume nesemnificative, în timp ce altele vor taxa consultaţiile.
„Fiecare cabinet îşi gestionează cum doreşte acest moment, pentru că noi practic de la 31 decembrie suntem în afara contractului cu Casa. Depinde de resursele fiecărui cabinet cum s-a pregătit pentru această perioadă. Dacă există cabinete cu număr mare de pacienţi şi activitate intensă, care au nişte resurse financiare de rezervă, atunci aceştia s-au hotărât să lucreze pro bono sau să taxeze consultaţia cu sume nesemnificative. Dacă colegii care au cabinete mici, prin zone izolate şi nu îşi pot permite să stea prea mult fără a câştiga din activitatea lor, fără a fi plătiţi, atunci aceştia vor taxa consultaţia. Tariful pe care îl fixează este unul pe care îl stabileşte fiecare. Noi nu avem voie să recomandăm sau să fixăm anumite tarife pentru că suntem privaţi, ar fi o chestiune anti-concurenţială”, a explicat vicepreşedintele SNMF.
Ea arată că medicii de familie sunt într-o relaţie specială cu pacienţii lor.
„Noi suntem într-o relaţie specială cu ei (n.r. – cu pacienţii). (…) Chiar este o relaţie specială faţă de modul rece în care se discută şi se cuantifică în bani. În momentul în care auzim: s-au acordat suplimentar 17% fonduri – noi am cerut sută la sută ca să putem lucra în mod civilizat şi acceptabil”, a mai spus medicul. AGERPRES