Relația dintre Republica Moldova și Federația Rusă trebuie să se bazeze pe respect reciproc. Declarația a fost făcută de către Prim-ministrul Pavel Filip, într-un interviu pentru un post privat de televiziune, comunică MOLDPRES.
Șeful Cabinetului de miniștri a menționat că, după alegerile preşedintelui, comunicarea cu Federația Rusă restabilită după anul 2016, a fost blocată și relațiile au devenit mai proaste. „Mi se pare că se încearcă o monopolizare a comunicării cu Federaţia Rusă, ceea ce nu este benefic pentru noi. Dincolo de aceasta, au existat și alte probleme pentru că nu am obținut răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le-am adresat autorităților din Federaţia Rusă. Am trimis și o notă prin care am spus că oficialii din țara noastră nu vor merge în Rusia până când nu vom obţine un răspuns. Nu vreau să vorbesc prea multe despre asta acum, dar ţineţi minte despre mulți oficiali, pornind de la deputați și şefi de instituții care erau intimidaţi, atunci când ajungeau în Federaţia Rusă. Noi ne dorim un răspuns în acest sens”, a afirmat Filip.
Premierul a specificat că în pofida faptului că forțele țării noastre și ale Federației Ruse nu sunt egale, relațiile bilaterale trebuie să fie bazate pe respect. „Rusia este o țară mare și spuneam, poate are altă forță și alte instrumente decât R. Moldova, doar că, în același timp, țara noastră este un stat independent şi suveran. De aceea, relația bilaterală trebuie să fie bazată, din punctul meu de vedere, așa cum face și Chişinău, pe respect reciproc. Iată, noi ne dorim acest respect reciproc. De fiecare dată, când Republica Moldova dă dovadă de verticalitate și demnitate, problemele în raport cu Federaţia Rusă, nu ştiu de ce, cresc. Noi ne dorim o relaţie foarte bună, istoric noi am avut relații de prietenie cu Federația Rusă”, a spus Pavel Filip.
Premierul a susținut că recent a fost rechemat ambasadorul Republicii Moldova de la Moscova „pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă”. „Ne vom consulta, vom asculta care este viziunea lui, astfel încât să elaborăm un plan de ameliorare a acestor relații. Noi nu ne dorim în niciun caz o escaladare a conflictului cu Federaţia Rusă”, a conchis Filip.