Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a fost audiat în calitate de martor, joi seara, la DIICOT, în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de delapidare.
Și Emil Boc a fost citat la DIICOT, dar până acum nu s-a prezentat.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat miercuri că ministrul Sănătăţii ar fi intervenit în timpul unui control la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi că între Mihai Lucan şi Florian Bodog există o legătură de rudenie.
Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.