Regimul termic estimat de meteorologi pentru următoarele două săptămâni va fi, în general, peste normalul termic al perioadei

Regimul termic estimat de meteorologi pentru următoarele două săptămâni va fi, în general, peste normalul termic al perioadei, dar precipitaţiile vor începe să fie din ce în ce mai prezente la nivel naţional, în special spre finalul fiecărei săptămâni de prognoză, potrivit datelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabile în intervalul 8 – 21 ianuarie, publicate luni.

În Banat, media regională a temperaturilor maxime va marca o scădere treptată de la 13 grade, valoare ce caracterizează o vreme deosebit de caldă, până la 2 grade la sfârşitul primei săptămâni, apropiindu-se de normalul perioadei. Din ziua de 15 ianuarie va urma un proces de încălzire, de la medii diurne de 3 grade, până la 8 grade în data de 17 ianuarie, apoi va urma o scădere uşoară şi treptată până la sfârşitul intervalului de prognoză, până la 4 grade. Regimul termic nocturn se va menţine în primele patru zile la o medie de 2 – 3 grade, apoi va scădea până în data de 15 ianuarie la -4 grade. Va urma o creştere până în jurul mediei de două grade în 17 şi 18 ianuarie, ca apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, să scadă la o medie a minimelor de -2 grade. Temporar, în intervalul 10 – 14 ianuarie, local va ploua. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare din nou între 16 şi 20 ianuarie.

În Crişana, vremea deosebit de caldă de la începutul intervalului de prognoză va intra într-un proces de răcire uşoară de la o zi la alta şi va deveni normală termic la sfârşitul primei săptămâni, astfel că mediile maximelor vor scădea de la 13 grade în primele două zile, la 2 grade în 14 ianuarie. Va urma o creştere până în data de 17 ianuarie, când se va ajunge la o medie a maximelor în jur de 7 grade, apoi se va răci uşor până la sfârşitul intervalului de prognoză. Temperaturile minime, până în data de 12 ianuarie, se vor menţine la medii de 2 – 3 grade, apoi vor marca o scădere treptată, spre -4 grade în data de 15 ianuarie. Ulterior, mediile nocturne vor creşte, ajungând până în jur de zero grade, în 18 şi 19 ianuarie, apoi vor scădea uşor. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 11 – 14 ianuarie şi 16 – 21 ianuarie.

În Transilvania, valorile termice diurne vor fi în scădere de la o zi la alta, de la medii de 11 grade în prima zi (valoare ce caracterizează o vreme deosebit de caldă), până la zero grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valoare normală termic pentru această perioadă. Până în 18 ianuarie, temperaturile maxime vor fi în creştere şi se vor situa în jurul unei medii de 5 grade, apoi vor coborî uşor. Temperaturile minime se vor menţine la medii de 0 şi -1 grad, iar din 11 ianuarie vor scădea până la -10 grade în 15 ianuarie. Va urma o creştere treptată la o medie nocturnă de -4 grade în 18 ianuarie, iar spre sfârşitul intervalului de prognoză, variaţiile vor fi nesemnificative. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 10 – 13 şi 17 – 21 ianuarie.

În Maramureş, vremea va fi deosebit de caldă la începutul intervalul de prognoză, dar va marca un proces de răcire uşoară de la o zi la alta, devenind normală termic la sfârşitul primei săptămâni, astfel că mediile maximelor vor scădea de la 11 grade în prima zi, până în jur de un grad Celsius, în 14 ianuarie. Apoi, mediile diurne vor creşte până în data de 17 ianuarie, la o valoare de 7 grade, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză vor fi în scădere uşoară. Temperaturile minime se vor menţine la medii de 0 – 1 grad, însă din 12 ianuarie vor marca o scădere treptată, la -8 grade în data de 15 ianuarie. Ulterior, mediile nocturne vor creşte, ajungând la -1 grad în data de 18 ianuarie, apoi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză vor scădea uşor. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 11 – 14 ianuarie şi 16 – 21 ianuarie.

În Moldova, vremea va intra într-un proces de răcire, de la o medie regională a temperaturilor maxime în jur de 4 grade, până la valori între -2 şi -1 grad, în data de 14 ianuarie. A doua săptămână va debuta cu o încălzire treptată, până în 18 ianuarie, când mediile maximelor vor atinge 4 grade, însă ulterior se va răci uşor. Nopţile vor urma în general aceeaşi evoluţie, cu răcire mai accentuată în intervalul 13 – 15 ianuarie, când media minimelor va atinge -10 grade. Până în 18 ianuarie se va încălzi, cu minime ce vor oscila între -4 şi 0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 10 – 12 ianuarie şi, din nou, posibil mai însemnate, în perioada 17 – 21 ianuarie. În rest se vor semnala doar trecător precipitaţii slabe.

În Dobrogea, în primele zile, se va resimţi o scădere uşoară a valorilor diurne faţă de intervalul anterior, iar în perioada 11 – 14 ianuarie aceasta se va accentua, astfel încât maximele vor ajunge la medii în jur de zero grade. Din 14 până în 17 ianuarie valorile termice vor reveni la medii de 8 grade şi vor încheia intervalul cu o scădere uşoară, spre 4 grade. Nopţile vor fi uşor mai calde în primele zile, cu minime în medie de 2 – 4 grade, dar se va răci semnificativ până în 15 ianuarie, spre medii de până la -6 grade. Va urma o creştere, astfel că mediile minimelor vor fi cuprinse între zero şi două grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în zilele de 10, 11 şi 12 ianuarie când se vor semnala pe arii mai extinse, dar vor fi în general slabe cantitativ, şi din nou în intervalul 17 – 20 ianuarie.

În Muntenia, vremea va intra într-un proces de răcire, de la medii ale valorilor maxime de 10 grade, spre zero grade, în data de 14 ianuarie. După această perioadă se va încălzi uşor şi se vor atinge maxime în medie de 5 – 6 grade. Pe de altă parte, temperaturile minime vor fi ridicate în primele zile, dar vor marca o scădere accentuată din 12 până în 15 ianuarie, când vor coborî, în medie, la -6 grade, ulterior se întrevede o creştere la valori în jur de zero grade, în 18 ianuarie. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în aproape toată perioada. Acestea vor fi, în general, slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii mai extinse în intervalul 10 – 13 ianuarie şi, din nou, între 16 şi 21 ianuarie.

În Oltenia, media temperaturii maxime va fi în scădere semnificativă la începutul intervalului, de la o medie în jur de 11 grade, spre 5 – 6 grade. Ulterior, în următoarele trei zile, regimul termic va fi relativ staţionar, iar spre sfârşitul săptămânii se va răci accentuat până spre o medie regională în jurul a zero grade. Din 15 ianuarie se va încălzi, spre maxime de 4 – 6 grade, în 18 ianuarie. Minimele se vor menţine ridicate, peste normalul termic al perioadei, cu medii de la un grad la 3 grade, până în data de 12 ianuarie când vor marca un proces de răcire, spre valori medii în jurul a -6 grade. În intervalul 15 – 18 ianuarie valorile termice vor creşte, ajungând la medii de zero grade, iar spre final vor coborî spre -3 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în intervalul 9 – 21 ianuarie. Acestea se vor semnala pe arii mai extinse în perioada 11 – 13 ianuarie şi apoi în 17 – 20 ianuarie.

La munte, vremea va debuta cu un proces de răcire uşoară care se va accentua în intervalul 10 – 14 ianuarie. În acest context, temperaturile maxime vor porni de la valori medii de 4 – 6 grade şi vor ajunge la -6 grade. După această perioadă, maximele vor fi în creştere, la medii în jurul a zero grade ce se prognozează pentru data de 17 ianuarie, după care tendinţa va fi de răcire, spre -2 grade. Temperaturile minime vor avea un parcurs asemănător maximelor, astfel că vor fi în scădere până în data de 14 ianuarie. Valorile medii vor porni de la zero grade şi vor ajunge la -12 grade. În a doua săptămână vor marca o creştere, spre medii de -4 grade în 18 ianuarie, coborând ulterior spre -8 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 10 – 14 şi 16 – 21 ianuarie, când se vor semnala pe arii mai extinse.

 

AGERPRES