Delegația BOR – primită de patriarhul Moscovei și al întregii Rusii în Catedrala Hristos Mântuitorul

Delegația Bisericii Ortodoxe Române condusă de patriarhul BOR, Daniel, a fost primită sâmbătă de Patriarhul Kirill, al Moscovei și al întregii Rusii, în Sala Tronului din Catedrala Hristos Mântuitorul.

Patriarhul Daniel se află la Moscova, în perioada 2-5 decembrie, cu prilejul festivităților organizate la împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă, informează basilica.ro.

Sâmbătă după amiaza, patriarhul Daniel va participa la sesiunea solemnă a sinodului arhieresc și se va adresa plenului format din cei 377 de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe a Rusiei și celorlalți Primați prezenți la evenimente.

Toți Întâistătătorii ortodocși vor adresa un cuvânt.

La sosirea pe Aeroportul Internațional Sheremetyevo din Moscova, patriarhul Daniel a fost întâmpinat de o delegație a Bisericii Ortodoxe a Rusiei formată din: Mitropolitul Veniamin de Orenburg, Mitropolitul Teofan de Kazan și Episcopul Irineu de Orsk și Gai.

Din delegația Patriarhiei Române fac parte, alături de patriarhul Daniel, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit Nifon și preoții consilieri patriarhali Michael Tița, Ștefan Ababei, arhid. Maxim Țifui, Consilier eparhial și pr. Eugeniu Rogoti, traducător.

La împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă, au fost adresate invitații tuturor Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale.

Luni, 4 decembrie, când se împlinesc 100 de ani de la întronizarea Sfântului Tihon, primul patriarh rus după anul 1700, când împăratul Petru cel Mare a reformat Biserica Ortodoxă Rusă, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe locale vor concelebra Sfânta Liturghie.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a precizat luni pentru AGERPRES că vizita patriarhului BOR, efectuată la invitația patriarhului Khirill al Moscovei și al Întregii Rusii, nu este una bilaterală.

AGERPRES