Liderii celor două partide din coaliţia de guvernare, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au avut joi o şedinţă la Parlament, în care au negociat componenţa Cabinetului Dăncilă, au precizat surse parlamentare.
Comitetul Executiv Naţional al PSD şi Biroul Politic Central al ALDE se vor reuni vineri în şedinţe separate pentru a stabili şi vota lista miniştrilor.
De asemenea, conducerile celor două Camere ale Parlamentului se vor întruni vineri, la ora 15,00, pentru stabilirea calendarului învestirii Cabinetului Dăncilă. AGERPRES