Breaking News

PSD: În fiecare zi se amână construcţia a 40 de noi creşe sau grădiniţe. Atât ne costă toana lui Iohannis

Social-democraţii au afirmat că şeful statului Klaus Iohannis este primul preşedinte care contestă bugetul propriei ţări la CCR, iar din cauza acestui lucru au fost întârziate investiţii în valoare de 20 milioane de euro.

„ÎN FIECARE ZI SE AMÂNĂ CONSTRUCŢIA A CÂTE 40 DE NOI CREŞE SAU GRĂDINIŢE! De ce? Atât ne costă toana lui Iohannis de a bloca bugetul de stat. Guvernul a alocat pentru 2019 circa 5 miliarde euro pentru investiţii noi.

Acestea însă nu pot fi demarate pentru că Iohannis pune beţe-n roate guvernării PSD. Este primul preşedinte al României care contestă bugetul propriei ţări la Curtea Constituţională.

Asta înseamnă că în fiecare zi lucrătoare din 2019 care trece fără buget adoptat, valoarea medie a investiţiilor întârziate în România este de 20 milioane euro! Dar pe Iohannis nu îl interesează investiţiile şi economia, ci doar campania sa electorală!”, au scris social-democraţii, miercuri, pe pagina de Facebook a PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vinerea trecută, că sesizează la CCR Legea bugetului de stat pe 2019. El a afirmat că ”guvernarea PSD a eşuat”, anunţând că cere CCR o analiză şi pe Legea de aprobării plafoanelor. Şeful statului a punctat că bugetul este unul nerealist, supraevaluat şi întârziat, catalogând PSD ca partid incompetent şi incapabil să conducă România. Iohannis a adăugat că o victimă a bugetului pentru anul în curs este administraţia locală.

Judecătorii constituţionali au stabilit data de 6 martie pentru a dezbate sesizările şefului statului pe proiectul de buget pe 2019, respectiv pe legea de adoptare a plafoanelor.