Din acest an vom aduce controlul parlamentar la un nivel calitativ nou şi chiar dacă premise pentru modificări la legislația electorală sunt încontinuu, regulile de joc nu pot fi schimbate înainte de alegeri. Afirmaţiile au fost făcute de speakerul Andrian Candu în cadrul unui interviu pentru un portal informativ din capitală, comunică MOLDPRES.
Potrivit lui Candu, premise pentru modificări la legislația electorală sunt. ”Acesta este un proces ce are o dinamică și trebuie ajustate elementele cheie, pentru desfășurarea procesului electoral la cele mai înalte standarde identificate de experți în domeniu. Avem însă și o limitare stabilită de către organizațiile internaționale specializate în domeniul electoral, cum este Comisia de la Veneția și OSCE. Anume cu un an înainte de alegeri, nu se admit modificări electorale, pentru a nu schimba „regulile jocului în timpul jocului”, iar scrutinul parlamentar urmează să aibă loc spre sfârșitul lunii noiembrie, fiindcă atunci expiră mandatul actualului Legislativ”, a opinat Candu.
Şeful Legislativului a menţionat că anul 2018, care este unul electoral, va aduce schimbări majore şi în activitatea instituţiei. “Din acest an vom aduce controlul parlamentar la un nivel calitativ nou. Urmează să fortificăm această dimensiune a activității noastre, deoarece suntem la etapa la care calitatea legilor adoptate este o prioritate. Avem nevoie ca normele legislative să funcționeze. În context, introducem un mecanism nou, numit analiza ex-post, care presupune măsurarea laturii juridice, dar și impactul legii. Vom consulta lista legilor pe care le vom supune acestei analize, deoarece urmează să fie, la nivel de Comisie, organizate inclusiv sondaje pe diferite grupuri țintă pentru a vedea percepția și impactul pe care le-a produs în timp legea. Pentru un control ex-post, o lege trebuie să fie în vigoare cel puțin trei ani”, a adăugat Candu.
El a specificat că deputaţii sunt în proces de elaborare a unui Cod al Parlamentului, care ar include şi o parte importantă ce ţine de etica deputaţilor. “De asemenea, am început consultările pentru realizarea reformei Secretariatului Parlamentului care va duce la creșterea eficienței și randamentului, reducerea numărului de angajați și a cheltuielilor din bani publici”, a conchis Andrian Candu.