Programul de stat „Prima casă” este în fază finală de elaborare și începând cu luna martie va deveni funcțional. Anunțul a fost făcut astăzi de către liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, în cadrul unui briefing de presă susținut în urma ședinței săptămânale a formațiunii, transmite MOLDPRES.
Președintele democraților a declarat că prin intermediul acestui program, funcţionarii publici ar putea să beneficieze de anumite facilități în procurarea unei locuințe. „Am cerut colegilor din Departamentul Economic al PDM și specialiștilor noștri din Guvern să facă o analiză a modului în care, prin intermediul acestui program, am putea veni cu anumite facilități suplimentare pentru funcționarii publici. Ne dorim să găsim soluții cât mai eficiente de a-i motiva să lucreze în continuare în sistemul de stat, dar și să atragem cât mai mulți tineri în acest sector. Mă refer la achitarea de către stat a unei părți importante din prețul imobilului achiziționat. Urmează ca mărimea acestei parți, care va fi achitată de stat, să o comunicăm după ce vor fi făcute toate evaluările”, a spus Plahotniuc.
Totodată, liderul PDM a anunțat despre elaborarea unei campanii de informare privind implementarea proiectului. „Am solicitat Guvernului să elaboreze o campanie amplă de informare privind acest program, în care să ofere cât mai multe detalii privind modul în care va funcționa proiectul, cine sunt posibilii beneficiari, cum poate fi accesat, care sunt avantajele și alte detalii, pe care cetățenii au nevoie să le cunoască pentru a lua decizii privind achiziționarea unei locuințe în baza acestui program”, a afirmat Vlad Plahotniuc.
De asemenea, președintele democraților a specificat că vor fi realizate mai multe măsuri care vor asigura o transparență privind dobânda finală, practicată la acordarea unui credit. „Colegii deputați din fracțiunea PDM, împreună cu cei din departamentele Juridic și Economic și cei de la Ministerul de Finanțe, urmează să vină cu o inițiativă și să fie făcute modificările legislative necesare pentru ca oamenii să cunoască inițial, în modul cel mai transparent, ce dobândă vor plăti la creditul pe care îl contractează și să nu mai existe taxe ascunse”, a menţionat Vlad Plahotniuc.
Programul „Prima casă” prevede procurarea apartamentelor și caselor de locuit pe teritoriul Republicii Moldova, în special, pentru familiile tinere, membrii cărora nu au depășit vârsta de 45 de ani, sunt încadrați în câmpul muncii și au venituri oficiale.
Vor putea fi achiziționate locuințe care au fost finalizate și date în exploatare până la data depunerii cererii. Prețul acestora nu trebuie să depășească un milion de lei, iar rata inițială achitată de beneficiar va fi de 10% din preț. De asemenea, beneficiarii nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse. Creditul va fi acordat de băncile comerciale pe un termen de maxim 25 de ani, în lei moldovenești. Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit. Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuința achiziționată în primii cinci ani de la dobândire, cu excepția cazului de achitare deplină a datoriei pe credit.