Gala GOPO:Premii pentru întreaga carieră vor fi oferite actorilor George Mihăiţă şi Vladimir Găitan

Premii pentru întreaga carieră vor fi oferite, la cea de-a 12-a ediţie a Galei Gopo, actorilor George Mihăiţă şi Vladimir Găitan, evenimentul urmând să aibă loc pe 27 martie, la Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti.

„La 50 de ani de la începerea filmărilor la ‘Reconstituirea’ (regia Lucian Pintilie), actorii George Mihăiţă şi Vladimir Găitan vor fi distinşi cu Premiul pentru întreaga carieră în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru întreaga lor activitatea artistică. Filmul regizorului Lucian Pintilie, considerat unul dintre cele mai bune filme româneşti ale tuturor timpurilor, a reprezentat o rampă de lansare pentru cei doi actori, aflaţi pe atunci la primele lor roluri pe marele ecran, şi totodată începutul unei prietenii care durează de cinci decenii”, se arată într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

* George Mihăiţă s-a născut pe 23 septembrie 1948 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” în 1971, la clasa profesoarei Sanda Manu. Deşi o mare parte din activitatea artistică şi-a desfăşurat-o la Teatrul de Comedie, al cărui director este în prezent, actorul a mai jucat şi pe scena Teatrului Bulandra şi a Teatrului Naţional.

Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără Nano în „Volpone” de Ben Jonson, Trofimov în „Livada cu vişini” de A. P. Cehov sau Titel în piesa „Poker” de Adrian Lustig. Activitatea sa cinematografică include peste 30 de filme, dintre care amintim „Brigada Diverse”, „Mama” (regia Elisabeta Bostan), „Ilustrate cu flori de câmp” (regia Andrei Blaier), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu), dar şi producţii recente precum „Nunta mută” (regia Horaţiu Mălăele), „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete) sau încă nelansatul lungmetraj al lui Stere Gulea – „Moromeţii 2”.

* Vladimir Găitan s-a născut la 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit în 1970 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, clasa prof. George Carabin şi Elena Negreanu, şi a debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a realizat roluri memorabile în piese ca „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, „Trei surori” de A.P. Cehov, „12 oameni furioşi” de Reginald Rose sau „Pierrot” de Moliere. După debutul cinematografic în „Reconstituirea”, au urmat roluri în filme precum „Căldura” (regia Şerban Creangă), „Puterea şi adevărul” (regia Manole Marcus), „Pe aici nu se trece!” (regia Doru Năstase), „Zbor periculos” (regia Francisc Munteanu), „Secretul lui Nemesis” (regia Geo Saizescu), „Omul zilei” (regia Dan Piţa) sau „Detectiv fără voie” (Silviu Jicman).

În 2002, Vladimir Găitan şi George Mihăiţă au fost decoraţi cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

Unul dintre cele mai importante trofee, Premiul pentru întreaga carieră, a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici ai filmului românesc precum Ion Dichiseanu, Florin Piersic, Coca Bloos, Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Jean Constantin.

Gala Premiilor Gopo 2018 – ediţia a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Babel Communications şi Ministerului Culturii. AGERPRES