Spor pentru orele petrecute în sala de operaţie

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi, după întâlnirea cu sindicaliştii din sistem, că, în cazul chirurgiei, pentru prima dată va fi introdus un spor pentru orele petrecute în sala de operaţie.

„De exemplu, UPU avea sporuri de 100%, acum vor avea 85%, dar le va creşte baza. Reumatologia are 15%, chirurgia are 15%, dar, pentru prima dată, se va introduce un spor aferent orelor petrecute în sala de operaţie, ceea ce este foarte important, se introduc sporuri noi pe neurochirurgie, la cardiologie intervenţională. În general, aceste anexe au fost destul de bine primite de către liderii de sindicat. Trebuie să înţelegem că aceste sporuri sunt semnificative în sistemul medical. (…) Sunt creşteri bine meritate pentru personalul medical, aferente anului 2022, deci, nu înţeleg de ce s-ar face grevă. Personalul TESA va avea menţinut cuantumul sporurilor aferent lunii ianuarie 2018”, a spus demnitarul.

Ea a afirmat că sporurile sunt limitate, însă nu se pune problema ca acestea să nu se aplice.

„Nu este o creştere falsă, este o creştere, dar sporurile sunt limitate la 30%, dar nu se pune problema să nu se aplice. (…) Regulamentul sporurilor presupune o limită maximă de 85% şi o limită minimă, marjele sunt stabilite pentru fiecare specialitate în parte. Aceste medii, în acest moment, reprezintă 46%. (…) Eu am făcut personal calcule împreună cu şefa de la Resurse umane şi creşterile sunt semnificative, pentru că, în afară de salariu de încadrare, care creşte semnificativ, avem şi aceste sporuri, deşi limitate la 30% adaugă o majorare. Avem gărzile, care sunt plătite pe contract separat”, a explicat Pintea. AGERPRES