Republica Moldova este interesată în consolidarea dialogului politic moldo-canadian, intensificarea schimburilor comerciale bilaterale și valorificarea oportunităților de export și investiționale între cele două state. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu Ambasadorul Canadei în Republica Moldova, Kevin Hamilton, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.
Potrivit ministrului Ulianovschi, consolidarea dialogului politic poate fi realizată prin diversificarea agendei contactelor bilaterale la nivel înalt şi dezvoltarea comunicărilor dintre instituţiile Republicii Moldova și Canadei, inclusiv prin efectuarea unui schimb de vizite ale oficialilor din cele două ţări. În context, ministrul Afacerilor Externe a menționat că un pas important în dezvoltarea relațiilor bilaterale îl va constitui semnarea Acordului de promovare și protejare a investițiilor străine dintre cele două state, care este pregătit pentru semnare și ar putea fi semnat în cadrul unei vizite la nivel înalt. Cu această ocazie, Tudor Ulianovschi a lansat o invitație omologului său canadian, Chrystia Freeland, de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.
Referindu-se la intensificarea schimburilor comercial-economice, șeful diplomației moldovenești a specificat un cadru oportun pentru generarea unui interes sporit al businessului canadian față de noile piețe de desfacere din vecinătatea Uniunii Europene fiind atât intrarea în vigoare a Acordului de liber schimb Canada-UE (CETA) și a Acordului de liber schimb Canada-Ucraina, cât și implementarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE.
”Ne bucură sporirea continuă a vizibilității Republicii Moldova în Canada, țara noastră fiind privită tot mai mult într-un singur context regional est-european, în care statele cu nivel avansat de colaborare cu UE din cadrul Parteneriatului Estic, au o moștenire comună din trecut și se confruntă cu probleme și provocări similare. Salutăm disponibilitatea părții canadiene de a elabora o strategie comună față de aceste țări”, a specificat ministrul Ulianovschi.
Șeful diplomației moldovenești a exprimat gratitudine Guvernului de la Ottawa pentru asistența acordată țării noastre prin intermediul Fondului canadian pentru dezvoltarea inițiativelor locale, care contribuie la sporirea rolului participativ al asociațiilor obștești și non-guvernamentale la procesele social-economice din Republica Moldova.
La rândul său, Ambasadorul Kevin Hamilton a apreciat eforturile autorităților de la Chișinău în procesul de reformare și modernizare a țării, promovarea unei politici consecvente în procesul de implementare a Acordului de Asociere cu UE, a relațiilor bilaterale cu alte state, inclusiv Canada, exprimând susținerea acestora de către Guvernul de la Ottawa și interesul țării sale de a aprofunda în continuare relațiile bilaterale. ”Apreciem eficiența și mecanismul de desfășurare a consultărilor între statele noastre pe toate dimensiunile, fapt care ne permite să intensificăm dialogul şi să coordonăm poziţiile ambelor părţi pe diverse subiecte de pe agenda bilaterală”, a spus diplomatul canadian.
Pornind de la prezența numeroasă a comunității de moldoveni în Canada, interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind inițierea discuțiilor pe marginea unui acord bilateral privind securitatea socială a cetățenilor Republicii Moldova, stabiliți în această țară.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Canada au fost stabilite la 20 februarie 1992.