În cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.) au fost recepționate, după încheierea lucrărilor de construcție, Grădinița cu program normal Secusigiu (județul Arad) și Grădinița cu program normal Sânmihaiu Român (județul Timiș). Cele două grădinițe fac parte din lotul celor 74 de unități de învățământ preșcolar al căror termen de finalizare estimat este anul 2018.
Prin intermediul aceluiași proiect a fost finalizată, în anul 2017, construcția a 40 de grădinițe. Acestea se adaugă celor 130 de grădinițe construite în perioada 2013-2016. Conform acordului de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 80,75 milioane Euro, finanțarea se acordă pentru construirea de grădinițe cu program normal cu 2, 3 și 4 săli/grupă.
Tot în această săptămână, în cadrul Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S), la Școala cu clasele I-VIII „Alexandru Odobescu” din Urziceni și la Școala cu clasele I-VIII „Ion Heliade Rădulescu” din Urziceni a avut loc recepția finală, procedură care se efectuează după expirarea perioadei de garanție de un an de la finalizarea obiectivelor de investiții.
În aceeași perioadă, în cadrul Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S), a fost livrat mobilier pentru Școala cu clasele I-IV nr. 2 Fundeni, iar în cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.) a fost livrat mobilier pentru 4 grădinițe: Grădinița cu program normal Anghelești Ruginești, Grădinița cu program normal Slobozia Bradului (ambele din județul Vrancea), Grădinița cu program normal Băile Govora (județul Vâlcea) și Grădinița cu program normal Mehadia (județul Caraș-Severin).