Consiliul Judeţean a eliberat avizul pentru realizarea PUZ-ului necesar Spitalului Regional de Urgențe

Consiliul Județean (CJ) Iaşi a eliberat vineri, 16 martie, avizul unic pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ), în vederea construirii Spitalului Regional de Urgențe (SRU). Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică s-a întrunit pentru a verifica existența actelor necesare și valabilitatea acestora. „În urma analizării documentelor s-a constatat că avizul de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) lipsește, Primăria depunând doar un aviz de principiu pentru primul amplasament propus în vederea construirii Spitalului Regional de Urgențe, documentul nefiind eliberat pentru PUZ. În vederea obținerii avizului de la AACR, Consiliul Județean a făcut, în regim de urgență, demersurile necesare prin președintele Consiliului de Administrație al R.A. Aeroportul Internațional Iași. Actul necesar pentru aprobarea PUZ a fost trimis direct la CJ, chiar în timpul ședinței comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică. Cu toate că documentația depusă de Primăria Iași a fost inițial incompletă, Consiliul Județean s-a implicat, astfel încât să obțină autorizația, ceea ce a facut ca PUZ-ul să fie aprobat în mai puțin de 24 de ore”, se precizează într-un comunicat al CJ Iaşi. Potrivit legii, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) este esențial pentru realizarea următoarelor etape ale proiectului, așa cum au precizat și delegații Băncii Europene de Investiții (BEI), în urma vizitei la Iași, de la începutul acestei săptămâni. O nouă întâlnire între reprezentanții BEI și autoritățile centrale, cu scopul programării următorilor pași pentru dezvoltarea celor trei proiecte care vizează construcția de spitale regionale (la Iaşi, Craiova şi Cluj) va avea loc la începutul lunii aprilie. (E.M.)