Breaking News

Italia: Negocierile pentru guvern încep de la zero

Luigi Di Maio, candidat al populiştilor din Mişcarea Cinci Stele (M5S) la funcţia de şef al guvernului italian, şi Matteo Salvini, liderul partidului Liga (fosta Liga Nordului, de extrema dreaptă), consideraţi drept noii conducători ai politicii italiene, au declarat că negocierile pentru guvern încep de la zero, în pofida acordului dintre ei cu privire la preşedinţia parlamentului, relatează AFP.

Mişcarea Cinci Stele (antisistem) a lui Luigi Di Maio, care s-a opus până acum oricăror forme de negocieri politice, a încheiat sâmbătă în Italia un acord cu coaliţia de dreapta/extrema dreaptă dominată de Matteo Salvini pentru ca să fie ales unul dintre ‘greii’ săi la preşedinţia Camerei Deputaţilor, dându-şi votul la schimb pentru unul din fidelii lui Silvio Berlusconi la Senat.

Aceste alegeri constituie un pas esenţial înainte de consultările pe care preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, trebuie să le înceapă la începutul lunii aprilie pentru formarea noului guvern, în pofida lipsei unei majorităţi clare după alegerile din 4 martie.

Într-un interviu apărut în ediţia de duminică a Corriere della Sera, Di Maio a reiterat că ‘meciul’ pentru guvern nu este în niciun fel legat de cel al preşedinţiei camerelor parlamentului.

‘Dar începând de astăzi, cei care vor să lucreze pentru cetăţeni trebuie să ştie că există o forţă sigură şi serioasă care dialoghează cu toţi şi avansează în grup pentru binele ţării’, a spus Di Maio (31 de ani), care revendică şefia guvernului în numele a 32% de voturi obţinute de M5S, primul partid al ţării.

Dar înainte de a vorbi despre nume, tânărul deputat al cărui partid a fost adus în prim-plan înainte de toate de o revoltă a Sudului care se simte neglijat a asigurat că doreşte să discute ‘teme’ şi a menţionat ca priorităţi scăderea impozitelor, o atenuare a reformei sistemului de pensii, măsuri pentru familii şi lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor.

Pe de altă parte, Salvini, a cărui coaliţie cu dreapta lui Silvio Berlusconi a obţinut 37% din voturi, a fost mai direct într-un mesaj pe Twitter: ‘Din respect pentru toţi, viitorul şef al guvernului trebuie să fie propus de dreapta’.

Liderul Ligii a enumerat apoi priorităţile sale în această ordine: abolirea reformei sistemului de pensii şi a măsurilor birocratice pentru companii, reducerea impozitelor, tăierea ‘cheltuielilor inutile’, reforme în educaţie şi justiţie, revizuirea tratatelor europene, relansarea agriculturii şi a pescuitului, crearea unui minister pentru persoanele cu handicap, autonomia şi federalismul (o revendicare a Nordului), expulzarea imigranţilor ilegali şi controlul frontierelor. ‘Noi suntem pregătiţi’, a asigurat el. AGERPRES