PMP salută semnarea de către municipiul Iaşi a rezoluţiei de Unire a Basarabiei cu România

Partidul Mişcarea Populară (PMP) salută decizia Primăriei Municipiului Iaşi pntru semnarea declaraţiei de Unire a Basarabiei cu România. Iniţiativa, lansată de consilierii locali ai PMP încă din prima parte a lunii martie, prin intermediul unei propuneri de hotărâre de Consiliu Local, depusă în data de 14.03,2018, a fost votată în unanimitate de plenul Consiliului Local al Municipiului Iaşi în şedinţa de vineri, 30 martie. „Indiferent de forma adoptată de către Consiliul Local Iaşi şi de numele documentului, important este că Iaşul va sta alături de oraşele şi judeţele care şi-au asumat declaraţiile de unire şi care au promis, prin semnarea acestor documente simbolice, faptul că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a reîntregi România. La nivelul judeţului Iaşi, PMP a fost prima voce care a solicitat Primăriei Iaşi şi Consiliului Judeţean să adopte câte o declaraţie de unire. Faptul că propunerea a fost preluată şi transpusă în diferite variante de către reprezentanţii celor două entităţi demonstrează clar faptul că propunerea a fost îmbrăţişată de toţi actorii politici de la nivelul judeţului Iaşi, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Mai ales pe mine pentru că, în calitate de deputat, în 2007 am deschis primul cabinet parlamentar la Chişinău, iar ulterior am făcut primele demersuri pentru deschidea unui consulat al Republicii Moldova la Iaşi˝, a declarat deputatul Petru Movilă, prezent vineri, 30 martie, la şedinţa Consiliului Local al Municipiului Iaşi, în cadrul căreia s-a semnat rezoluţia. Totodată, preşedintele PMP Iaşi aduce în atenţie şi faptul că astfel de declaraţii de unire au fost depuse şi în celalalte unităţi administrative unde sunt consilieri PMP, printre care în municipiul Paşcani, oraşul Podu Iloaiei, şi nu numai. (E.M.)