Klaus Iohannis respinge ideea unor dezbateri, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, cu reprezentantul PSD

Play

Preşedintele Klaus Iohannis respinge ideea unor dezbateri, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, cu reprezentantul PSD în cursa electorală, Viorica Dăncilă, despre care spune că reprezintă un partid care „a guvernat împotriva românilor”.

„Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democraţia, după ce a sfidat sistematic valorile şi principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în faţa corupţilor şi penalilor în toţi aceşti ani”, a scris Iohannis marţi pe Facebook.

El afirmă că prioritar este dialogul direct cu cetăţenii.

„Împreună am reuşit să ţinem piept PSD, partidul care a asaltat toate instituţiile statului. Şi doar împreună vom reuşi să câştigăm definitiv această luptă pentru România. Votul pe care mi l-aţi acordat în primul tur al alegerilor este o confirmare a încrederii pe care o aveţi în mine. Dar preşedintele nu poate reconstrui singur o ţară, de aceea este mare nevoie de fiecare dintre voi, de implicarea voastră. Vreau să fie foarte clar: voi dialoga direct în perioada următoare cu cetăţenii, cu jurnaliştii, cu societatea civilă, voi continua să merg prin ţară, să mă întâlnesc cu oamenii şi voi explica tuturor care este proiectul meu. România normală devine realitate doar prin solidaritate şi unitate, cu susţinerea majorităţii românilor”, mai spune Iohannis.

PSD a solicitat PNL organizarea, de comun acord, a cel puţin două dezbateri între Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie.

Şeful campaniei electorale a lui Klaus Iohannis, Dan Motreanu, a declarat, luni seara, că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se va merge pe mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile liberale şi cu cetăţenii, susţinând că o dezbatere cu Viorica Dăncilă nu trebuie să aibă loc deoarece nu aduce nimic în plus. AGERPRES