Inspecţia Judiciară urmează să facă verificări în ceea ce o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi, după ce jurnaliştii de la Luju au depus o sesizare în care o acuză pe aceasta că a minţit în ianuarie 2017, când a spus că nu există un protocol între DNA şi SRI.
Luju.ro a depus la Inspecţia Judiciară o plângere în care o acuză pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, că a minţit în comunicatul din 27 ianuarie 2017, în care se preciza că DNA şi SRI nu au încheiat un protocol.
Inspecţia Judiciară urmează să înregistreze sesizarea jurnaliştilor, după care vor începe verificările.
„Procurorul şef al DNA nu a participat la videoconferinţe organizate de SRI, nici săptămânal, nici ocazional şi nu are instalate în birou terminale speciale prin care să poată comunica instantaneu cu SRI. Nu există şi nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA şi nici protocol secret Coldea/Kövesi”, se preciza în comunicatul de presă al DNA din 27 ianuarie 2017.
Protocolul din 2009 dintre SRI şi Parchetul General a fost publicat vineri, are 18 pagini şi prevede elaborarea de strategii comune, dar şi constituirea de echipe operative comune. În baza acestui protocol, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani.
Protocolul SRI-Parchetul General cuprinde şi un capitol referitor la colaborarea cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Astfel, potrivit documentului, SRI a acordat sprijin tehnic pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor ce reveneau Direcţiei Naţionale Anticorupţie – structura centrală, cu privire la punerea în aplicare a actelor de autorizare eliberate în temeiul art.91 din Codul de procedura penală.
Sprijinul tehnic consta în transmiterea semnalului, managementul şi întreţinerea echipamentelor de transmitere a semnalului, de la centrele de interceptare ale Serviciului spre spaţiile destinate Direcţiei.
Recepţionarea semnalului şi transcrierea comunicaţiilor interceptate se făcea de către DNA.
„Reţelele LAN aferente spaţiilor destinate beneficiarului vor fi implementate de către Serviciu, cu suportarea cheltuielilor de către Direcţie. Sunt interzise orice intervenţii software constând în testări de aplicaţii, modificarea softului existent şi altele asemenea, asupra sistemului informatic. Tentativele de intruziune în bazele de date ale sistemului, dincolo de limita admisă prin drepturile de acces, atrage după sine decuplarea de la sistem”, potrivit protocolului.
În ceea ce priveşte operaţiunile tehnice audio/video autorizate, documentul prevede că, la cererea scrisă a Parchetului sau parchetelor teritoriale, SRI efectua operaţiuni tehnice audio/video, în baza actului de autorizare emis de instanţa de judecată sau de procuror, pe momente operative, în cazuri concrete, numai prin intermediul ofiţerilor de legătură desemnaţi de Serviciu. Operaţiunile erau realizate de unitatea specializată, cu aprobarea directorului Serviciului şi numai în cazurile prevăzute de protocol.
„Acţiunile audio/video vor fi executate de unitatea specializată a Serviciului sau de direcţiile judeţene de informaţii, sub coordonarea procurorului de caz, în baza unui „Plan comun de actiune” întocmit de reprezentanţi desemnaţi ai celor două părţi şi aprobat de şeful unităţii specializate a Serviciului sau de şefii direcţiilor judeţene de informaţii”, se mai arată în document. MEDIAFAX