Breaking News

Olimpiadele și concursurile școlare – explorare culturală, formă de cunoaștere, certitudine a valorii şcolii româneşti

Deputatul PSD de Iaşi Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaţilor, atrage atenția asupra importanței olimpiadelor și concursurilor școlare pe discipline de studiu/domenii de pregătire, interdisciplinare și transdisciplinare, care au ca obiectiv general stimularea elevilor cu performanțe școlare înalte,cu interese și aptitudini deosebite în domeniul științific, tehnico-aplicativ, cultural-artistic, socio-uman sau sportiv.Dacă teme de dezbatere ca examenele naţionale, promovabilitatea elevilor la diferite nivele de şcolarizare, abandonul şcolar, relevanţa conţinuturilor din programele şcolare revin firesc şi constant pe agenda publică, la fel de importante sunt demersurile orientate spre performanţă, valorizarea aptitudinilor şi intereselor elevilor, în sensul pregătirii lor şi al asigurării unor contexte stimulative de învăţare.   „O olimpiadă națională este o întâlnire semnificativă între minți strălucite, între tineri deosebiți, întrucât participarea la aceste competiții de anvergură înseamnă studiu, tenacitate, reîntoarcere spre lectura adevărată, preocupare ştiinţifică pentru domeniul respectiv”, consideră Camelia Gavrilă. În contextul deschiderilor europene, al multilingvismului, al valorizării minorităților, deputatul PSD de Iași apreciază, alături denumeroasele tipuri de concursuri şi olimpiade, rolul important şi semnificaţia olimpiadei naţionale de limba şi literatura română pentru şcoli/secţii cu predare în limbile minorităţilor, eveniment derulat în săptămâna 02-05 aprilie 2018. În mod simetric, se organizează consecvent atât olimpiade destinate limbilor materne, ca formă de susţinere a drepturilor la educaţie, cultură și expresie lingvistică a minorităţilor etnice,cât și olimpiada națională de limba română cu sensurile ei culturale profunde, aflată încomplementaritate cu alte concursuri destinate elevilor ce fac parte din diferite grupuri etnice. „Olimpiada naţională de limba şi literatura română este o competiție cu profunde valențe culturale, prilej prin care putem readuce în planul reflecţiei nevoia de corectitudine şi expresivitate, de folosire adecvată a limbii naționale în comunicare, în spaţiul public şi mediatic, obligaţia morală de preţuire şi folosire a cuvântului cu măsură, raţiune şi cu sensibilitate, pentru că limba română este memorie şi metaforă, expresie a istoriei şi culturii româneşti”, susţine Camelia Gavrilă. Parlamentarul social democrat subliniază în acest context demersurile realizate în cadrul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, prin care s-a adoptat la sfârșitul anului 2017 o inițiativă de modificare şi completare a Legii nr.235/2010 pentru acordarea burselor de merit olimpic internațional elevilor premiați la olimpiadele școlare internaționale, în sensul actualizării cadrului normativ existent privind stimularea excelenței în învățământul preuniversitar prin acordarea de burse de merit olimpic internațional elevilor premiați la olimpiadele școlare internaționale. De asemenea, profesorii care au pregătit elevii ce au obținut distincții, respectiv locurile I, II, III și mențiuni  la olimpiadele școlare internaționale, indiferent de disciplina de învățământ la care acestea au fost organizate, primesc un premiu al cărui cuantum se stabilește prin ordin al ministrului educației naționale.Se adaugă și alte demersuri de susţinere a centrelor de excelenţă, a concursurilor judeţene, regionale sau naţionale pe diferite domenii, a cercurilor de pregătire pentru elevii capabili de performanţă, măsuri care stimulează orientarea şcolii româneşti spre  rezultate şi excelenţă. „Considerăm că performanța, reușitele elevilor, implicarea profesorilor-mentori sunt activități ce merită apreciate și susținute financiar, cu o atenție sporită prin proiecte consistente la nivel național și județean. În anul Centenarului Marii Uniri este important să susținem educatia, valorile intelectuale, să încurajăm performanța la toate nivelurile, pentru că România modernă s-a construit prin școli și dascăli de excepție, prin personalități ale vieții culturale, prin cunoașterea și imbogatirea principiilor europene. La fel și acum, școala românească trebuie sa fie promotor al României moderne și al valorilor sale la nivel european și internațional, prin formarea unor specialiști competenţi și responsabili pentru o societate bazată pe cunoaștere. Astăzi, mai mult ca oricând, tinerii, studenţii învață, lucrează, se formează şi în Europa,  poate  de aceea, olimpiadele și concursurile școlare, în special cele internaționale, le oferă  acestora posibilitatea să se afirme în lume,să se pregătească pentru un mediu competiţional şi concurențial interesant, provocator, dar dificil”, a mai spus deputatul ieşean. (E.M.) .