De 10 ani, ASAFCI „Construiește alături de noi!”  

 

Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații (ASAFCI) împlinește zece ani de existență și activitate.

Vă invităm să luați parte alături de ASAFCI la acest moment festiv, miercuri, 29 martie 2017, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Iași, sala Gaudeamus. Ne vom bucura de momente frumoase în care vom cunoaște istoricul asociației, proiectele și acțiunile care o reprezintă și ne vom delecta cu muzică bună în compania invitaților noștri, cvartetul Essenza.

La finalul momentului festiv, toți participanții sunt invitați să rămână la cocktailul din foaierul Casei de Cultură a Studenților, unde vom ciocni o cupă de șampanie pentru a marca acest moment aniversar.

Mai mult, în baza invitației pe care o veți primi la intrarea în sală sau în timpul promovării în cămine, puteți câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre cele două vouchere „Program gratuit Work and Travel Grecia”, prin parteneriatul cu US TRAVEL, sau una dintre cele trei invitații de două persoane la film (Cinema City).

Și pentru că nu poate fi aniversare fără o petrecere pe cinste, de la ora 22.30 te așteptăm la distracție în Club Best Biliards, campus Tudor Vladimirescu!

 

CONSTRUIEȘTE ALĂTURI DE NOI!

De 10 ani împreună, de 10 ani ASAFCI!