Breaking News

Premierul Viorica Dăncilă a negat că ar demisiona din funcţia de prim-ministru

Premierul Viorica Dăncilă a negat, luni, că ar demisiona din funcţia de prim-ministru.

Întrebată de jurnalişti dacă îşi va da demisia din funcţia de premier, aşa cum s-a vehiculat în presă în ultimele ore, Viorica Dăncilă a spus: „Nici vorbă de aşa ceva”.

„Aş fi curioasă să aflu şi eu. De la mine în niciun caz”, a adăugat Dăncilă, întrebată dacă a existat o discuţie în acest sens şi de unde a pornit un astfel de zvon.

Premierul a venit, alături de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, de vicepreşedintele Gabriela Firea şi alţi membri ai conducerii partidului, la reuniunea Comitetului Executiv Naţional al formaţiunii, care a început cu aproape jumătate de oră mai târziu.

Anterior, Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Liviu Dragnea, în biroul acestuia de la Palatul Parlamentului.

La intrarea la reuniunea CExN, Dragnea a spus că Dăncilă va rămâne premier. „Da, cel puţin”, a răspuns el, întrebat dacă Viorica Dăncilă va rămâne premier până în 2020.

Înainte de reuniunea conducerii PSD, atât ministrul de Interne, Carmen Dan, cât şi preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, au negat că Viorica Dăncilă ar demisiona din funcţia de premier. „Astea-s poveşti”, a spus Oprişan.  AGERPRES