În urma controalelor efectuate în perioada 2-20 aprile la agenţii economici persoane fizice şi juridice, echipele Corpului de control al Primăriei au întocmit 28 de procese verbale de contravenţie, cu amenzi în sumă totală de 40.990 lei. Astfel, potrivit unei informări a Biroului de presă al Primăriei, cu această ocazie au fost aplicate nouă amenzi în sumă de 18.200 de lei pentru lipsa autorizațiilor de funcționare / nerespectarea obiectului de activitate / lipsa vizei autorizației, patru amenzi în sumă de 2.000 de lei pentru expunerea mărfurilor în afara spațiilor de vânzare, patru amenzi în sumă de 4.600 de lei pentru lipsa contractelor de folosință a domeniului public, opt amenzi în sumă de 11.200 de lei pentru nerespectarea unor somații de reparare a fațadei mezanin, bd. Independenței nr. 9 – 11, o amendă de 1.990 de lei pentru nerespectarea unei somații pentru efectuarea de reparații la fațada unui imobil și salubrizarea curții aferente (str. A. Bârsescu nr. 13) şi două amenzi în sumă de 3.000 de lei pentru nepredarea unor amplasamente la parametrii inițiali, urmare unor intervenții la rețeaua de termoficare (bd. Țuțora nr. 4, str. Arh. Cantacuzino). De asemenea, inspectorii Primăriei au emis 17 somaţii pentru prezentarea actelor de funcționare ale agenților economici, două somații pentru repararea fațadelor a şase blocuri din Splai Bahlui, o somație pentru dezafectarea unei terase amplasate pe domeniul public fără contract de folosință, 15 somații pentru salubrizarea unor terenuri virane (str. Buznea nr. 7, șos. Nicolina nr. 133, nr. 155 și nr. 161, al. T. Neculai nr. 50, str. Semnului nr. 16, str. Podu de Piatră nr. 11, str. Palat nr. 66, strd. Sf. Andrei nr. 3, str. Sf. Andrei nr. 34, str. Uzinei nr. 14, al. Nicolina nr. 87), şase somații pentru ridicarea unor autovehicule de tonaj mare / avariate staționate pe domeniul public, două somații pentru refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua publică de gaz (str. Ghibănescu intersecție cu str. Sf. Andrei, str. Macazului nr. 10), o somație pentru refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua publică de termoficare (bd. T. Vladimirescu nr. 121), trei somații pentru refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua publică de apă (str. H. Șendrea nr. 54, bd. Primăverii, str. Dacia nr. 24C) şi o somație pentru refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua publică de canalizare (bd. N. Iorga nr. 1). (E.M.)