Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a solicitat autorităților germane creșterea susținerii financiare pentru dezvoltarea proiectelor în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut astăzi de către oficial în urma unei vizite de lucru în Germania, transmite MOLDPRES.
În cadrul unei conferințe de presă, Iurie Leancă a specificat că a avut mai multe întrevederi cu oficialii germani, în cadrul cărora a discutat despre relațiile politice și social-economice moldo-germane, problemele şi provocările securității regionale, stadiul actual al raporturilor moldo-comunitare și viitorul european al țării noastre.
„Am vorbit despre dezvoltarea dialogului bilateral, atragerea investiților și despre cetățenii moldoveni aflați în Germania. Am mulțumit pentru sprijinul oferit prin intermediul multiplelor proiecte de renovare a grădinițelor, construcția apeductelor și implicarea în domeniile: medicină, drepturile omului și societate civilă”, a spus Leancă.
Oficialul a remarcat că a discutat despre importanța creșterii sprijinului politic german în vederea apropierii ţării noastre de Uniunea Europeană. „Un subiect important a fost și agenda europeană a Republicii Moldova. În acest sens, am constatat o deschidere din partea autorităților germane. Am vorbit și despre securitatea regională, iar autoritățile ne-au declarat că putem conta pe sprijinul Germaniei în fața atacurilor externe”, a afirmat Iurie Leancă.
Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a efectuat, în perioada 17-19 aprilie, o vizită oficială în Germania. Până în prezent, cele două state au semnate 65 de tratate care reglementează practic toate domeniile de cooperare: politic, comercial-economic, juridic, financiar, transport, promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, cooperare tehnică, cultură şi ştiinţă etc.