Peste 32 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare din judeţul Iaşi, alocate de Guvern în cadrul PNDL II

Peste 32 milioane de lei vor fi investite în perioada următoare în judeţul Iaşi, pentru pentru construcția sau reabilitarea și dotarea cu aparatură a unor dispensare medicale, realizarea de rețele de apă potabilă sau modernizarea unor drumuri comunale și construcția sau modernizarea unor unități de învățământ. Potrivit conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, banii alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II vor fi dirijaţi către 12 comune din judeţ. Astfel,     locuitorii din localităţile Sirețel și Voinești vor avea dispensare noi, dotate cu aparatură modernă, iar la Miroslovești,Tătăruși și Popricani, clădirile existente vor fi reabilitate, consolidate, modernizate sau extinse, suma care urmează să fie investită pentru cele cinci unități medicale ridicându-se la 6.252.280,19 de lei. În cadrul aceluiaşi program, comuna Ruginoasa va primi suma de 9.134.506, 27 de lei, pentru înființarea unei rețele de apă potabilă în satele Ruginoasa, Dumbrăvița și Rediu, iar drumurile din Andrieșeni vor fi modernizate cu suma de 6.502.809,36 de lei. O școală cu patru săli de clasă va fi construită pentru copiii din comuna Rediu, investiția fiind de 2.743.631 de lei. În Horlești, unitatea de învățământ va fi modernizată pentru suma de 1.622.216 de lei, iar școala gimnazială din satul Hărmăneștii Vechi, comuna Hărmănești, va fi, la rândul ei, reabilitată și modernizată, valoarea proiectului ridicându-se la suma de 1.967.857,49 de lei. Tot în cadrul acestui program, comuna Lungani va primi suma de 2.987.716 de lei, necesară construirii unui sediu pentru primărie.  Până acum, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, județul Iași a primit peste 800 de milioane de lei. Au fost acceptate pentru finanțare 127 de proiecte care vizează modernizarea, reabilitarea și construcția de grădinițe, creșe și școli, înființarea sau modernizarea a 44 de dispensare și 36 de investiții pentru realizarea de rețele de apă și canalizare. (Edmond Macri)